Într-o notă separată, Goldman Sachs a mai lansat o predicţie, de data asta concretă.
Preţul unciei de aur va urca în 2010 la 1.500 de dolari, spuneau economiştii Goldman Sachs. Aurul urcase în 2009 până la o cotaţie maximă de 1.012 dolari pe uncie. Începuse anul la 874 de dolari uncia, însă în 2009 fusese o devălmăşie provocată de criza financiară, iar metalul galben a rămas un refugiu ideal de tezaurizare. A prezice că preţul aurului se va mai scumpi cu mai bine de 25% într-un an echivalează cu un avertisment privind evoluţia economiilor şi, mai ales, a monedelor. Lumea finanţelor paria pe o criză a dolarului, acompaniată eventual de o recesiune severă a economiei americane. Avertismentul aproape că s-a confirmat, cotaţia aurului s-a apropiat periculos de pragul de 1.500 de dolari, însă nu dolarul a intrat în criză, ci moneda unică.
La finalul anului 2009, lumea era epuizată: marile bănci centrale injectaseră sume imense în piaţa financiară, pentru a calma investitorii, guvernele lumii cheltuiseră peste limitele prudenţei, pentru a-şi susţine băncile, companiile şi industriile strategice. Deşi nimeni nu a umblat la taxe, cheltuiala s-a numit ambiguu stimulent fiscal. Probabil pentru că a fost plătită de toţi contribuabilii, care n-au avut de ales.
Lumea aştepta roadele, adică spera ca economiile să afişeze o creştere robustă, care să compenseze efortul. Înviorarea economiilor lumii e anemică şi poate fi pusă pe seama a două, trei motoare: Germania şi China, pe de o parte, care produc şi vând, şi Statele Unite, pe de altă parte, care produc, însă mai şi cumpără. Japonia a pompat şi ea bani în pieţele financiare, iar banca sa centrală a suflat în pânzele altor monede, intervenind în piaţă pentru a devaloriza yenul.
Nimeni nu a prezis însă că 2010 va fi anul unei duble crize: a datoriilor publice şi a monedei unice europene. Atunci când pompa
