Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grafică de Margareta Sterian la Timişoara

Publicat in Adevarul, marți 21 decembrie 2010 ·

În Muzeul de Artă din capitala Banatului s-a inaugurat, la finele lunii noiembrie, Sala Barocă. La o distanţă de doar câteva zile, a avut loc vernisajul unei expoziţii-eveniment.

Dincolo de numele impunător, Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timişoara a devenit, după trei ani de lucru, un spaţiu rafinat, de o eleganţă absolută, neobişnuit pentru România. Sala datează din anul 1754, când clădirea a fost amenajată ca reşedinţă pentru guvernatorul civil al Banatului, contele Vilana Perlas. Refacerea tavanului şi a pereţilor s-a făcut minuţios, după detalii păstrate în fotografii şi desene. Balcoanele de epocă, pictura care imită pielea de Cordoba sau lambriurile sunt doar câteva dintre amănuntele care păstrează patina timpului.

Un alt eveniment extrem de important pentru viaţa culturală din Timişoara a coincis cu inaugurarea Sălii Baroce: vernisajul expoziţiei „Retrospectivă", a Margaretei Sterian. Chiar dacă lucrările artistei au fost plasate într-o altă încăpere, în apropiere de Sala Barocă, turiştii pasionaţi de artă vizitează ambele atracţii „la pachet".

După ce se plimbă în voie prin sala care a costat 3,3 milioane de lei, vizitatorii sunt invitaţi să admire grafica Margaretei Sterian. Pe pereţi stau 160 de lucrări care fac parte din colecţia lui Mircea Barzuca, legatarul artistei. De altfel, inaugurarea Sălii Baroce şi vernisajul expoziţiei s-au suprapus datorită importanţei.

„Grafica e doar o parte din ceea ce a făcut Margareta Sterian de-a lungul carierei", a declarat Marcel Tolcea, director al Muzeului de Artă din Timişoara. O altă expoziţie a Margaretei Sterian a avut loc tot la Muzeul de Artă, în urmă cu doi ani. Lucrările vor rămâne în Timişoara până la finele lunii februarie.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 3 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 9 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 4 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 9 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 6 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 8 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-3°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°