Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, azi, că PSD este de acord cu validarea membrilor CSM, susţinând că validarea nu a fost făcută de Senat din cauza PDL, informează Mediafax.
Ponta a confirmat faptul că PSD a primit o scrisoare din partea preşedintelui Traian Băsescu, care cerea opoziţiei luarea în calcul a validării membrilor Consiliului Superior al Magistraturii în această sesiune parlamentară.
"Noi am vrut să votăm membrii CSM, PDL s-a opus, aşa că Traian Băsescu trebuia să trimită scrisoarea la PDL, nu la noi", a declarat Ponta.
El i-a acuzat pe democraţi că s-au opus, la ultima şedinţă a plenului Senatului, validării listei membrilor CSM.
"Până acum Traian Băsescu şi PDL s-au opus votării CSM. Pentru că printre noii mebri ai CSM erau judecători şi procurori care se opun lui Băsescu, PDL a primit ordin să nu voteze lista. În CSM trebuie să fie membrii aleşi de procurori şi de judecători, nu trebuie să fie membrii pe care şi-i doreşte Băsescu. Pentru că printre cei aleşi de judecători şi procurori sunt şi membri care s-au opus politicilor lui Băsescu, acesta nu îi vrea acolo, iar PDL s-a opus votului", a mai afirmat Ponta.
Preşedintele Traian Băsescu a trimis, marţi, o scrisoare partidelor reprezentate în Senat şi preşedintelui acestei Camere, Mircea Geoană, prin care solicită luarea unei decizii, în cursul acestei sesiuni parlamentare, în ceea ce priveşte Consiliul Superior al Magistraturii.
Senatorii nu au reuşit, miercuri, să îi valideze pe cei unsprezece judecători aleşi să facă parte din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), după ce dezbaterile în contradictoriu dacă aceştia să fie votaţi in corpore sau fiecare în parte s-au prelungit peste programul de lucru.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, azi, că PSD este de acord cu validarea membrilor CSM, susţinând că validarea nu a fost făcută de Senat di