Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproximativ 50 de persoane, la manifestările de comemorare a victimelor Revoluţiei, la Cluj-Napoca

Publicat in Romania Libera, marți 21 decembrie 2010 ·

Aproximativ 50 de persoane au participat, marţi, la Cluj-Napoca, la manifestările organizate pentru comemorarea victimelor Revoluţiei din 1989, în cadrul cărora au avut loc un marş, depuneri de coroane de flori şi slujbe, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Câteva zeci de persoane s-au adunat, la ora 10.00, la Podul Astoria, unde s-a tras pentru prima dată în 1989, au depus coroane de flori şi au asistat la o slujbă de pomenire.

Cu drapele, cu pancarte pe care scria: "Eroii nu mor niciodată", oamenii s-au îndreptat apoi în marş spre Piaţa Unirii, unde, la Monumentul Eroilor Revoluţiei, au depus coroane de flori, au colindat, au cântat "Deşteaptă-te române!" şi au asistat la o slujbă de pomenire.

Preşedintele Asociaţiei pentru Aflarea Adevărului Revoluţiei, Aurel Coltor, a declarat corespondentului MEDIAFAX că aceste manifestări sunt organizate pentru a nu-i uita pe cei care au murit pentru libertate.

"Vremea este exact ca în decembrie 1989, am venit să îi comemorăm pe cei care nu mai sunt printre noi, nu ştiu dacă eroii au murit degeaba, am obţinut drepturi precum libertatea de exprimare, de liberă circulaţie, dar cei care au murit în '89 au murit cu gândul că va fi mai bine pentru popor. Economic suntem la pământ pentru că foştii securişti au pus mâna pe economie. A intervenit şi incompetenţa politică şi ţara merge tot mai rău. Curtea Constituţională şi CNSAS sunt formate tot politic, atunci cum să mai putem vâna noi securişti, ce viitor mai este aşa?. Nomenclatura şi securitatea o duc bine, suntem în criză morală şi materială, dar cât trăim noi nu îi uităm pe eroi şi vom veni să îi comemorăm în fiecare an", a spus Coltor.

Coltor a precizat că asociaţiile de revoluţionari vor face demersuri la Primăria Cluj-Napoca pentru a schimba numele Pieţei Unirii în Piaţa Libertăţii, deoarece aici au murit cei mai mulţi clujeni pentru libertate. @N_

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin se laudă că reînarmarea NATO nu este o ”amenințare” pentru Rusia: ”Ne îmbunătățim constant forțele armate și capacitățile de apărare”

Ziare.com acum 54 minute
Într-o conferință la Kremlin de joi, 19 iunie, președintele rus Vladimir Putin susține că reînarmarea NATO nu reprezintă o ”amenințare” pentru Rusia. El insistă că Federația Rusă este „autosuficientă din punct de vedere al securității”, iar Moscova

Cod galben de temperaturi ridicate și disconfort termic în jumătate din țară, inclusiv în București. Local va fi caniculă

Ziare.com acum 37 minute
Meterorologii au emis o atenționare cod galben de temperaturi ridicate și disconfort termic ridicat joi, 19 iunie. Aproape jumătate din țară este vizată de temperaturi care pot ajunge până la 36 de grade Celsius, astfel că local va fi caniculă. Capi

Consultări la Cotroceni cu partidele parlamentare pentru formarea viitorului guvern. Nicușor Dan e așteptat să desemneze azi premierul

HotNews acum o ora
La 22 de zile de la primele consultări cu partidele parlamentare, președintele Nicușor Dan a invitat iar la Palatul Cotroceni reprezentanții celor 7 partide și grupul minorităților naționale. De această dată, tema consultărilor anunțate de administr

Netflix va transmite posturi TV în Franţa

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Netflix la va oferi acces abonaţilor francezi la canalele TV ale grupului TF1, începând din 2026, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Cele

Tarifele aeriene transatlantice scad puternic, turiştii vest-europeni evită SUA

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Tarifele aeriene din Europa către Statele Unite au ajuns la cele mai scăzute niveluri, de dinainte de pandemie, în contextul în care tot mai mulţi cetăţeni din Europa de Vest evită călătoriile în SUA

Putin spune că o întâlnire cu Zelenski este posibilă la sfârşitul negocierilor: ”Nu asta este problema”

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Vladimir Putin s-a declarat joi „pregătit” să se întâlnească cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski doar în cadrul „ultimei etape” a negocierilor dintre Moscova şi Kiev, după mai bine de trei a

Noua Zeelandă suspendă ajutorul acordat Insulelor Cook din cauza unui acord a fostei colonii cu China

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul Noii Zeelande a anunţat joi că suspendă ajutorul acordat Insulelor Cook în semn de protest faţă de pactul strategic încheiat de fosta sa colonie cu China, transmite AFP, citată de Agerpres.

Darryl Nirenberg, nominalizat oficial ambasador al SUA în România

Ziua Constanta acum 12 ore
Casa Albă a trimis către Senatul SUA nominalizarea noului ambasador american la București, Darryl Nirenberg, conform site-ului administrației americane. Casa Albă a trimis către Senatul SUA nominalizarea noului ambasador american la București, Darry

Xabi Alonso, după debutul la Cupa Mondială a Cluburilor cu Real Madrid: Totul e un proces

Mediafax acum o ora
„În prima parte am suferit în multe aspecte, atât cu mingea, cât și fără. Am pierdut prea repede posesia, n-am găsit echilibrul. Sunt lucruri despre care am discutat, dar ne-a luat timp să ne adaptăm. Sunt mulțumit de reacția din partea a doua: am s

Un bărbat a murit, după ce s-a prăbușit un balot de paie peste el. Detalii de la IPJ Timiș

Ziua Constanta acum 10 ore
Un bărbat de 44 de ani a murit, astăzi, 18 iunie 2025, după ce s-a prăbușit peste el un balot de paie, pe câmp, pe raza localității Buzad, județul Timiș. Detalii de la IPJ Timiș: La data de 18 iunie 2025, polițiștii Secției 1 Rurale au fost sesizați

Vremea

București
acum

24°
joi

21°/35°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/26°
dum.

15°/26°
Iasi
acum

22°
joi

18°/30°
vin.

14°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

23°
joi

19°/27°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

16°/22°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

17°/32°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
Timisoara
acum

20°
joi

19°/33°
vin.

17°/27°
sâm.

12°/26°
dum.

12°/29°