Primul primar al Timişoarei libere, Pompiliu Alămorean susţine că mai mulţi revoluţionari care au urcat în balconul operei din Timişoara acum 21 de ani, au ajuns să aibă probleme psihice, cauzate de nişte energizante luate pentru a rezista în zilele Revoluţiei. Alţi revoluţionari susţin însă că nu au auzit de aşa ceva.
Pompiliu Alămorean se declară la 21 de ani de la Revoluţie „nebun după libertate şi adevăr”. Alămorean face însă şi o mărturisire-şoc. „Aşa am înţeles că s-au dat nişte pastile care să le dea energie şi forţă a creierului ca să reziste, iar mai apoi şi-au făcut efectul ca orice drog. Pastilele alea le aveau ruşii, le-au folosit pentru armata din Afganistan, iar în România agenţii ăia străini erau basarabeni, care ştiau să vorbească româneşte. Fortuna, spre exemplu, e paranoic. Mai sunt şi alţii care se comportă la fel, sunt foarte religioşi. Eu am vorbit cu doctori psihiatrii cu care sunt prieten. Mi-au spus că dacă nu tratezi paranoia la timp, evoluează. Singura soluţie e să o tratezi să stagneze”, a spus primul primar al Timişoarei libere. Pompiliu Alămorean a mai spus că la Fortuna s-a cumulat şi frustrarea că nu a reuşit să ajungă prim-ministru.
ZIUA LIBERTĂŢII Revoluţionarilor nu li s-a permis accesul în balconul operei, unde au câştigat libertatea
„Am constatat că anumiţi oameni o luau razna”
La rândul său, Lorin Fortuna susţine că nu a pus gura pe pastilele energizante, dar şi el ştie că anumiţi revoluţionari au luat medicamente energizante. „Unii dintre cei care erau acolo au primit sub formă de energizante nişte pastile care i-au adus într-o stare de dezechilibru psihic şi care au fost inclusiv internaţi. Era unul spre exemplu care umbla cu un automat să împuşte pe nu ştiu cine”, a spus Lorin Fortuna.
„Trebuia să-ţi patineze un pic roţile”
Ioan Chiş este unul din revoluţionarii care