Primarul Capitalei şi primarul Ankarei au testat podul / Foto: Dragoş Stoica / Jurnalul Naţional Lucrările la Pasajul suprateran Basarab se apropie de final, proiectul fiind terminat în proporţie de 97%. Mult a fost, puţin a mai rămas, aşa că ieri primarul general, Sorin Oprescu, şi cel al Ankarei, Melih Gokcek, aflat într-o vizită oficială în România, au traversat pentru prima dată cu maşina podul în arc de la Pasajul Basarab. Tot la capitolul premieră poate fi trecută şi plimbarea pe care cei doi edili au făcut-o cu tramvaiul pe sub pod. „Astăzi a fost prima trecere cu maşina a podului în arc, iar data viitoare vom trece şi pe Podul Hobanat. Iată că se poate.
Sfârşitul anului ne găseşte în etapa finalizării lucrărilor şi a testelor, iar în luna martie, aşa cum am promis, se va circula pe Pasajul Basarab. Pe acesta vor circula peste 200.000 de maşini pe zi”, a spus Sorin Oprescu. La rândul său, primarul Ankarei, Melih Gokcek, a fost încântat de proiect, l-a felicitat pe edilul Capitalei, afirmând că „populaţia va aprecia utilitatea şi frumuseţea acestui pod”. Melih Gokcek va primi astăzi din partea lui Sorin Oprescu cheia oraşului.
Pentru că lucrările au fost terminate, astăzi circulaţia tramvaielor de pe linia 11 va fi reluată pe porţiunea între Bulevardul Vasile Milea şi Calea Giuleşti. Astfel, linia de autobuze 644 s-a desfiinţat. Tramvaiele vor circula pe sub Pasajul Basarab, urmând să facă legătura între terminalul Romprim şi cartierul 16 Februarie, pe traseul Şoseaua Olteniţei – Viilor – Dr Istrate – Trafic Greu – Bulevardul Timişoara – Vasile Milea – Calea Giuleşti. Viaductul principal al pasajului are o lungime totală de 1.450 metri (din care 117 metri – Podul pe Arce peste râul Dâmboviţa, respectiv 340 metri Podul Hobanat peste zona Gării de Nord), cu bretele de acces la pasaj de 1.126 metri lungime şi rampe de acces de 1.250 metri. Pe pasaj