Au apărut nume noi, dintr-o tânără generaţie, care afirmă competenţă, obiectivitate şi mai ales curajul de depăşire a căilor bătute.
Mă opresc la două lucrări, diferite ca formă de prezentare, structură a expozeului, dar conexe efortului de descifrare a unor momente importante din trecutul discursului politic şi cultural românesc.
Prima dintre ele la origine, o excelentă lucrare de doctorat - aparţine lui Lucian Butaru, tânăr cadru didactic al Facultăţii de Studii Europene al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Cartea face o analiză a evoluţiei discursului antisemit în România, în strânsă legătură cu diverse evoluţii ale istoriei şi culturii româneşti, cu o focalizare pe componenta rasistă a acestui discurs. Fără să se piardă într-o analiză pe orizontală, prin despuierea unei bibliografii uriaşe, autorul selectează cu inteligenţă momentele cele mai semnificative ale evoluţiei antisemitismului românesc. Lucian Butaru îşi deschide expozeul printr-o analiză a antisemitismului şi a evoluţiei sale într-o complexă perioadă a modernizării şi secularizării societăţii europene, prezentându-l ca pe un spaţiu privilegiat al discursului identitar european.
Trecând la planul societăţii româneşti, analiza cărţii se opreşte la diversele momente esenţiale ale escaladării antisemitismului, fenomen văzut într-o intimă conexiune cu istoria societăţii.
Întorcându-ne la momentul apariţiei şi consolidării statului naţional român, ne este rezervat un loc special gândirii naţionaliste xenofobe a lui Mihai Eminescu. Acest fapt este justificat în special în perspectivă istorică, când prestigiul uriaş al poetului naţional avea să constituie un catalizator la radicalizarea discursului antisemit, la dimensiunile acestuia la care poetul-publicist nu s-a gândit şi poate nu le-ar fi aprobat. Ni se atrage atenţia că poetul a creat un canon antisemit, care cup
