Două ore de muzică bună, hituri de acum 20 de ani, dar şi piese noi, multă energie şi un show de lumini spectaculos. Pe scurt, concertul trupei Iris de luni seară, de la Teatrul Naţional din Capitală.
Spectacolul a început cu aproape 45 de minute întârziere faţă de ora anunţată pe afişe, dar a meritat aşteptarea: la ridicarea cortinei, cei patru membri Iris, fără solist, şi-au făcut apariţia pe o scenă suspendată la peste doi metri înălţime.
Pe parcursul melodiei introductive, aceasta a fost coborâtă până la nivelul normal, moment în care Cristi Minculescu a ajuns în faţa publicului, întâmpinat de ropote de aplauze şi ţipete de bucurie. "Bună seara, bună seara! Bine v-am găsit! Bună seara, prieteni!", a salutat solistul spectatorii. Atât fundalul scenei, cât şi părţile laterale au fost acoperite de trei ecrane pe care s-au derulat, pe toată durata show-ului, imagini din timpul spectacolului şi diferite clipuri.
Concertul a început cu piesa "Nimeni nu mai plânge", de pe cel mai recent album al trupei, "12 porţi", lansat în urmă cu o lună. Au urmat alte 21 de cântece, melodii cunoscute, precum "Vino pentru totdeauna", "Baby", "Vis pierdut", "Eu şi cu tine", "Somn bizar", "Îngerii goi", dar şi piese noi - "Lumină vie", "Tăcerea ta" şi "Cât aş vrea să zbor". Publicul a cântat alături de artişti, încurajat de Minculescu: "Dacă ştiţi vorbele, ajutaţi-ne, atât vă rugăm".
La finalul spectacolului, Minculescu le-a urat fanilor "Sărbători fericite, liniştite, şi un an nou mai bun". Publicul a cerut bis, apoi membrii trupei s-au întors pe scenă pentru a cânta hiturile "Pe ape", "Floare de iris", "Strada ta" şi "Mereu împreună". În încheiere, Iris a salutat publicul pe melodia celor de la Queen, "We are the champions".
Două ore de muzică bună, hituri de acum 20 de ani, dar şi piese noi, multă energie şi un show de lumini spectaculos. Pe