Statele Unite erau îngrijorate în 2008 că participarea Norvegiei la un sistem de apărare regională ar afecta implicarea acestei ţări alături de forţele NATO, relatează luni cotidianul norvegian Aftenposten, citând o notă diplomatică dezvăluită de WikiLeaks, transmite AFP, citat de Mediafax.
"Statele Unite ar trebui să amintească Norvegiei de unde provine garanţia securităţii sale", scria fostul ambasador american în Norvegia, Benson K. Whitney, în 2008, într-o notă diplomatică către Washington, pe care WikiLeaks a transmis-o ziarului Aftenposten.
Aceste afirmaţii reprezintă reacţia ambasadorului la discuţiile care aveau loc în acea perioadă între Norvegia şi vecinii săi care nu erau membri NATO, Suedia şi Finlanda, privind un sistem de apărare regională.
Potrivit diplomatului american, această coperare nordică, care prevede achiziţionarea în comun de echipament militar şi utilizarea comună a spaţiului aerian şi a unor zone de exerciţiu, "ar limita posibilităţile Norvegiei de a participa la operaţiuni internaţionale" ale NATO.
"Dacă Statele Unite închid ochii la atitudinea favorabilă a Norvegiei faţă de o astfel de cooperare (nordică), aceasta ar putea duce la o slăbire a solidelor relaţii transatlatice în domeniul politicii de securitate şi de apărare", aprecia Whitney, în nota sa.
Ambasada americană la Oslo, în prezent condusă de ambasadorul Barry B. White, a refuzat să comenteze această notă sau oricare alta provenind de la misiunea diplomatică, dezvăluită de WikiLeaks.
Statele Unite erau îngrijorate în 2008 că participarea Norvegiei la un sistem de apărare regională ar afecta implicarea acestei ţări alături de forţele NATO, relatează luni cotidianul norvegian Aftenposten, citând o notă diplomatică dezvăluită de WikiLeaks, transmite AFP, citat de Mediafax.
"Statele Unite ar trebui să amintească Norvegiei de unde provine garan