Au trecut 21 de ani de la momentul în care cuplul Ceauşescu făcea un ultim zbor cu elicopterul, ieşind pe uşa din dos a istoriei lăsând în urmă un popor în extaz, că a scăpat definitiv de povara grea a comunismului. În ‘89, cel care promitea că va mări alocaţiile pentru copii, sfârşea împuşcat la zid alături de consoarta sa, iar astăzi avem parte de un alt decor, unde nu se mai promit surplusuri, ci tăieri peste tăieri, tot pe filiera conducătorului suprem. Multe din întrebările despre evenimentele din ’89 îşi caută în continuare răspunsurile, iar morţii acelor zile îşi aşteptă liniştea, alinată doar la sfărşit de an de un eveniment omagial. Uităm un lucru extrem de important, şi anume că, acei oameni, au avut curajul, inconştient sau nu, de a spune nu, de a se împotrivi unei stări de fapt. Avem azi parte de o contrarevoluţie tăcută, unde nemulţumirea generală, aşteptă în van o nouă explozie a mămăligii. Din păcate, tot cinstim eroii revoluţiei, dar le întoarcem spatele cu fiecare indolenţă a noastră, cu fiecare acceptare a prezentului, cu fiecare resemnare a noastră. Azi, avem tot felul de drepturi, printre care şi dreptul la memorie, care din păcate îl încălcăm cu uşurinţă. Coroanele de flori, şi puţinii oameni prezenţi ieri în faţa Troiţei Eroilor, nu ne pot aduce înapoi demnitatea celor ucişi în ‘89. Ea continuă să bântuie printre noi, şi nu o putem găsi decât în interiorul nostru, şi nu în faţa vreunui monument, sau a unei troiţe.

Au trecut 21 de ani de la momentul în care cuplul Ceauşescu făcea un ultim zbor cu elicopterul, ieşind pe uşa din dos a istoriei lăsând în urmă un popor în extaz, că a scăpat definitiv de povara grea a comunismului. În ‘89, cel care promitea că va mări alocaţiile pentru copii, sfârşea împuşcat la zid alături de consoarta sa, iar astăzi avem parte de un alt decor, unde nu se mai promit surplusuri, ci tăieri peste