Brandul GE Money va dispărea de pe piaţa românească până la sfârşitul anului, în timp ce compania de leasing Motoractive va fi rebotezată Garanti Leasing, firma de credite de consum Ralfi devine Garanti Credite de Consum, iar Domenia se va numi Garanti Credite Ipotecare.
Acestea sunt urmările "comerciale" ale tranzacţiei prin care americanii de la GE Money au cedat afacerile din România turcilor de la Garanti.
Săptămâna trecută Garanti Turcia a achiziţionat pachetul de acţiuni deţinut de GE Money la cele trei instituţii nebancare amintite, devenind unicul acţionar cu o participaţie de 100%. Valoarea tranzacţiei nu a fost făcută publică, însă surse bancare afirmă că "americanii au grijă să nu iasă în pierdere dintr-o asemenea afacere".
În 2006 GE Money a cheltuit circa 140 mil. euro pentru a prelua de la Fondul Româno-American de Investiţii controlul celor trei firme, ulterior investind în extinderea operaţiunilor şi în încercarea de plasare a brandului GE Money pe piaţa serviciilor de finanţare.
Deocamdată, în comunicarea publică încă este folosit brandul GE Money pentru serviciile de încasare a ratelor la creditele deja acordate sau într-o ofertă promoţională de finanţare derulată împreună cu retailerul Domo până pe 5 ianuarie, însă marca ar urma să dispară până la sfârşitul lunii ianuarie 2011. Cele trei firme preluate de turci cumulează peste 250.000 de clienţi, potrivit informaţiilor publicate de Garanti.
Decizia americanilor de a pleca din România sugerează o anumită "bâlbâială" în strategia locală, în condiţiile în care în august 2009 autorizaseră la BNR împreună cu Garanti banca GE Garanti Bank, în care aveau o cotă de 30% şi care a preluat afacerile fostei sucursale a GarantiBank International. Turcii nu au apucat însă să schimbe în consecinţă imaginea unităţilor bancare, astfel că rebotezarea băncii în Garanti Bank S.A. nu impli