Investigaţiile asidue şi competente efectuate în timpul din urmă în arhivele din ţară şi de peste hotare ne apropie de cunoaşterea reală şi circumstanţiată a împrejurărilor care au pus capăt regimului comunist din România, personificat în ultima sa ipostază de Nicolae Ceauşescu. Adus în impas total de o derivă aberantă a formulei totalitar-comuniste sub îndrumarea unui conducător încurajat şi împins până pe culmile demenţei şi, în cele din urmă, până la plutonul de execuţie, de corul exaltatorilor săi poeţi, pictori, istorici, ziarişti -, bine răsplătiţi cu privilegii de tot felul, smulse din mizeria unei populaţii condamnate la frig şi foame, regimul lui Nicolae Ceauşescu s-a prăbuşit sub presiunea inexorabilă a forţelor externe şi interne al căror sens s-a dovedit incapabil să-l înţeleagă.
Cunoaştem astăzi documentat, chiar dacă nu încă complet, partea de pregătire a mişcării care a dus la prăbuşirea regimului în decembrie 1989, rolul decisiv, deşi bine tăinuit, al directivelor sovietice în această privinţă adoptate în cadrul obligaţiilor asumate pe plan internaţional de a deschide calea revenirii în Europa a ţărilor ocupate de I.V. Stalin în 1945 -, alături de partea de spontaneitate a mişcării maselor de cetăţeni împinşi de disperare la revoltă. Ştim astăzi şi cum şi-au asigurat puterea forţele pregătite în acest scop de structurile regimului comunist Partidul şi Securitatea , şi cum s-au străduit să-i confere aspect pluralist-democratic, pentru a face prezentabil noul regim unei lumi care evolua spre extinderea democraţiei la scară mondială.
Nu a fost nevoie de revelaţii documentare din arhive pentru a înţelege la ce mijloace de forţă a recurs regimul postdecembrist, hotărât să-şi impună dominaţia împotriva aspiraţiilor democratice ale unei societăţi care aspira la libertate şi dreptate. Au fost denunţate şi condamnate în presa vremii înce
