Ciuhandu a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că va semna un protocol de colaborare cu ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, privind mai multe lucrări de investiţii în infrastructura din zonă şi, deşi acest act este doar "un exerciţiu de imagine", Boagiu "manifestă bunăvoinţă" faţă de predecesorul ei, Radu Berceanu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Vom semna un protocol cu doamna Boagiu care, deşi este doar un exerciţiu de imagine, apreciez gestul ei. Faţă de predecesorul ei, care a fost o calamitate şi un dezastru naţional - vă aduc aminte doar lucrările la pasajul din Calea Şagului, doamna Boagiu măcar în faza asta manifestă bunăvoinţă", a afirmat Ciuhandu.
Primarul Timişoarei a spus că a trimis ministrului Transportului o scrisoare în care i-a reamintit că lucrările la centura municipiului sunt realizate doar în proporţie de 20 la sută şi că alte proiecte de investiţii importante în zonă privesc realizarea unui drum expres Timişoara - Cenad, finanţarea lucrărilor de construcţie a centurii feroviare, realizarea unei căi ferate Timişoara-Szeged şi crearea unei legături între Gara de Est şi Gara de Nord.
"Eu sunt conştient că şi la Ministerul Transporturilor sunt probleme, dar era de datoria mea să amintesc aceste lucruri. Este pentru prima dată când, cel puţin la nivel declarativ, ni se oferă această abordare pe care am acceptat-o şi o voi iscăli", a afirmat Ciuhandu.
Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, l-a acuzat de mai multe ori pe fostul ministru al Transporturilor Radu Berceanu că "a dat dovadă de rea-voinţă" deoarece nu a acceptat susţinerea financiară a lucrărilor de reabilitare a pasajului din Calea Şagului, componentă a Drumului European 70, care asigură legătura directă cu Serbia. (Mediafax)
Ciuhandu a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că va semna un protocol de colaborare cu ministrul Transporturi