Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Hiturile anului 2010

Publicat in Adevarul, marți 21 decembrie 2010 ·

Rihanna, Lady Gaga şi Katy Perry şi-au împărţit supremaţia în topurile muzicale cu piese care au ocupat primele locuri. Melodii ca „Rude Boy“, „Bad Romance“ şi „California Gurls“, interpretate de cele trei artiste, au devenit hituri şi au fost vândute în sute de mii de exemplare în întreaga lume.

După ce a reuşit performanţa de a avea nu mai puţin de nouă melodii pe primul loc în topul american Billboard Hot 100 în doar cinci ani de la lansarea sa în muzică, Rihanna nu s-a dezminţit nici în 2010. Deşi a fost lansat la sfârşitul lui 2009, single-ul „Russian Roulette" a atins prima poziţie a clasamentelor muzicale la înce­putul lui acestui an. Melodia a debutat pe locul 100 al topului Billboard Hot 100 şi, în doar două săptămâni, a ajuns pe poziţia a noua.

De asemenea, single-ul a intrat în primele zece locuri ale clasamentelor din ţări ca Marea Britanie, Canada şi Franţa. Un alt hit al Rihannei este „Rude Boy", cel mai bine vândut single al artistei în SUA, dar şi cel mai bine poziţionat, ocupând locul întâi în Billboard Hot 100 pentru cinci săptămâni consecutive.

Timişoreanul George Hora, noul geniu al muzicii din România Juan Xavier, timişoreanul înscris la Eurovision Spania, a început să cânte de frică

Fenomenul Lady Gaga

Deşi succesul piesei „Bad Romance", lansată de Lady Gaga la sfârşitul anului trecut, încă mai persistă în topurile internaţionale, cântăreaţa lansa la 12 decembrie 2009 o altă melodie care avea să ajungă un megahit, piesa „Telephone". După câteva coborâri şi urcări în Billboard Hot 100, cântecul s-a poziţionat pe locul trei, devenind cel de-al şaselea hit consecutiv care intra în Top 10 în Statele Unite. Pentru această piesă, cântată în colaborare cu Beyoncé, Lady Gaga a primit numeroase aprecieri din partea criticilor de specialitate. Melodia s-a bucurat de succes comercial şi în Europa, ajungând numărul unu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum 25 minute
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 2 ore
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 2 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°