Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezbatere despre cum va arăta Sibiul în primul an după deschiderea centurii

Publicat in Adevarul, marți 21 decembrie 2010 ·

Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Oraşului a organizat ieri o dezbatere publică pe tema dezvoltării Sibiului după inaugurarea centurii ocolitoare.

CITIŢI ŞI:

Licitaţie lansată pentru autostrada de 3,5 miliarde lei între Sibiu – Orăştie

Deschiderea centurii ocolitoare reconfigurează traficul si semafoarele din Sibiu

VIDEO - Centura ocolitoare a Sibiului inaugurată cu probleme

La eveniment au răspuns prezent atât sibieni de rând cât şi reprezentanţi ai primăriei, arhitecţi, istorici, jurnalişti şi mulţi alţii. Iar temele discutate au fost legate de modul în care oraşul se poate dezvolta acum după ce TIR-urile au ieşit din oraş.

“De vreo două săptămâni se lucrează la schiţele viitoarelor piste de bicilete. De fapt, putem spune că avem pe hârtie primele piste noi de biciclete. Prin acestea ne dorim de fapt să legăm cartierele între ele şi să legăm cartierele de centrul oraşului”, a spus viceprimarul Virgil Popa. Acesta a mai menţionat că o nouă pistă de biciclete ar putea să fie construită pe Calea Dumbrăvii, cu sosire în zona Dioda şi legătură în capătul celălalt cu pista veche de bicilete din zona pădurii Dumbrava.

Posibilitatea apariţiei unor noi parcări în Sibiu a fost o altă temă abordată, precum şi accesibilitatea acestora din punct de vedere turistic. “Turiştii care vin în Sibiu au obişnuinţa de a plăti pentru un loc de parcare, la fel ca în orice alt oraş european. Turiştii se bucură că găsesc locuri de parcare în Piaţa Mică sau la Cazarma 90”, a declarat Stela Matioc, şefa Biroului de promovare şi dezvoltare în turism.

Reprezentaţii muncipalităţii au mai spus că se gândesc şi la posibilitatea construirii unei parcări supraterane pe terenul din spatele Casei de Cultură a Sindicatelor.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro

Pentru ultimele

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Membri ai galeriei FCSB, printre protestatarii care îl susțin pe Călin Georgescu în fața CCR. Anunțul Jandarmeriei

Adevarul acum 9 ore
Susţinătorii lui Călin Georgescu au ieşit din nou în stradă, luni seară, după ce acestuia i-a fost respinsă candidatura la alegerile prezidențiale de către Biroul Electoral Central (BEC).

Video Sociologul Dan Dungaciu, după ce numele său a fost vehiculat ca rezervă pentru Călin Georgescu: „Nu mă interesează acest subiect”

Adevarul acum 6 ore
Profesorul Dan Dungaciu a respins informațiile vehiculate în presă, conform cărora ar putea intra în cursa prezidențială, ca rezervă al lui Călin Georgescu.

Viața Papei Francisc nu mai este în pericol, anunță Vaticanul. Starea sa clinică ”rămâne stabilă”

Ziare.com acum 9 ore
Starea sănătăţii Papei Francisc, spitalizat de peste trei săptămâni din cauza unei duble pneumonii, la vârsta de 88 de ani, ”se consolidează”, iar medicii au decis că viaţa nu-i mai este în pericol, anunţă luni, 10 martie, Vaticanul, la o zi după ce

Curtea Constituţională dezbate marţi, de la ora 17.00, contestaţii privind candidaturile la alegerile prezidenţiale, inclusiv pe cea a lui Călin Georgescu faţă de decizia BEC de respingere a candidaturii sale

News.ro acum 59 minute
Curtea Constituţională dezbate marţi, de la ora 17.00, contestaţii privind candidaturile la alegerile prezidenţiale. CCR a anunţat că a fost depusă o contestaţie la candidatura lui Nicuşor Dan, candidatură acceptată deja de Biroul Electoral Central.

Știri Constanța Întreruperi de energie electrică marți, 11 martie 2025!

Ziua Constanta acum 10 ore
Rețele Electrice România anunță întreruperi programate pe raza județului Constanța. „Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de siguranță pentru protejarea consu

Parlamentul European va deschide un birou al Parteneriatului Estic în Republica Moldova

G4Media acum 8 ore
Parlamentul European va deschide un birou în Republica Moldova pentru a consolida şi mai mult angajamentul legislativului comunitar faţă de regiunea Parteneriatului Estic, informează un comunicat al PE, citat de Agerpres. În contextul amplificării t

Trump, gata să ajute Ucraina doar dacă Zelenski își dă demisia. Acesta și-ar fi cerut scuze în fața președintelui american

Wall-Street.ro acum 7 ore
Statele Unite ale Americii nu intenţionează să reia livrările de ajutor militar către Ucraina până când preşedintele Volodimir Zelenski nu-şi va da demisia, administraţia preşedintelui Donald Trump punând presiune pe liderul ucrainean să organizeze

Bolojan, anunț despre cheltuielile lui Iohannis. Când vor fi făcute publice

Wall-Street.ro acum 7 ore
Cheltuielile pentru deplasările externe ale fostului preşedinte Klaus Iohannis vor fi făcute publice "în câteva zile", a declarat şeful interimar al statului, Ilie Bolojan. "În câteva zile, echipele de la contabilitate vor face publice aceste lucrur

Neymar, criticat în Brazilia după ce s-a dus la carnavalul de la Rio, deşi este accidentat

News.ro acum 8 ore
Neymar a ratat ultimul meci al lui Santos, duminică, din cauza unei accidentări, dar a fost criticat în Brazilia pentru stilul său de viaţă. Jucătorul de 33 de ani nu a jucat duminică în semifinala campionatului Paulista, pierdută de Santos, scor 1-

Ilie Bolojan: Sfatul meu pentru toţi cei care incită la violenţă ar fi să se oprească, pentru că niciodată violenţa nu a adus nimic bun unei societăţi

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, transmite un mesaj către cei care vor să protesteze, solicitându-le acestora să nu recurgă la violenţă. El face, de asemenea, apel către politicieni, arătând: ”cu cât ai o funcţie mai importantă, cu

Vremea

București
acum

mar.

9°/20°
mie.

12°/20°
joi

13°/23°
vin.

13°/21°
Iasi
acum

mar.

5°/22°
mie.

12°/21°
joi

13°/24°
vin.

14°/22°
Constanta
acum

mar.

6°/16°
mie.

11°/16°
joi

10°/16°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

mar.

6°/14°
mie.

9°/18°
joi

11°/18°
vin.

9°/18°
Timisoara
acum

12°
mar.

9°/17°
mie.

9°/19°
joi

12°/18°
vin.

11°/20°