Colindatul, jocurile cu măşti, pluguşorul şi toate celelalte ritualuri specifice sărbătorilor de iarnă sunt simboluri ale mitologiei româneşti, unică în spaţiul european. Doina Işfănoni, etnolog la Muzeul Satului povesteşte care sunt semnificaţiile obiceiurilor şi tradiţiilor de Crăciun din ţara noastră.
Cele 12 zile, între 23 decembrie şi 7 ianuarie, sunt considerate sacre. Cei care deschid sărbătorile de iarnă sunt copiii, mesageri ai timpului sacru, care pornesc în Ajunul Crăciunului pe la rude şi vecini, pentru a anunţa începutul sărbătorilor cu o urare simplă şi directă: „Bună dimineaţa la Moş Ajun/ Ne daţi/ Ori nu ne daţi?" sau „Bună dimineaţa la Moş Ajun,/Daţi-ne un colac bun".
Însemnul lor distinctiv, în anumite zone este băţul de Piţărău sau Colindeaţa, o nuia frumos decorată sau, în satele de pe Valea Jiului, un steag ornat cu basmale, fire de busuioc, ciucuri coloraţi, tămâie, un ban de argint şi un clopoţel. Colindătorii primesc nuci, mere şi covrigi, toate simboluri ale rodniciei şi bogăţiei.
Nuca este simbolul stabilităţii, iar miezul de nucă întruchipează crucea. Mărul este simbolul fetelor de măritat, dar şi cel al păcatului. Covrigul este expresia pâinii, care înseamnă rodnicia pământului şi trupul lui Iisus. Aşadar, între simbolurile magice şi credinţa creştină are loc o simbioză cu o valoare extraordinară în afirmarea creativităţii româneşti.
În seara de Ajun începe şi colindatul cetelor de tineri, cete care se pregătesc cu câteva săptămâni înainte ca să înveţe colindele şi jocurile tradiţionale. Există peste 40 de colinde. În funcţie de meseria gazdei se cântă colinde de păstor, vânător, pescar, agricultor, sau colinde pentru fecior şi fată, prunci sau tineri căsătoriţi.
În Transilvania şi în Bihor, cetele de colindători sunt însoţite de Turca/Cerb, formula aducând în atenţie sincretismul a două simboluri consacrate -