Activitatea şi performanţa ministerului de Transporturi a fost analizată de Banca Mondială, iar în raportul rezultat, România este criticată pentru lipsa unei strategii şi pentru costurile mari alocate întreţinerii drumurilor.Acesta spune că Implementarea proiectului Sibiu-Piteşti nu va fi sustenabilă pentru România, în contextul în care valoarea construcţiei este estimată la 3,2 miliarde de euro.
CITIŢI ŞI:
Dezbatere despre cum va arăta Sibiul în primul an după deschiderea centurii
Licitaţie lansată pentru autostrada de 3,5 miliarde lei între Sibiu – Orăştie
Deschiderea centurii ocolitoare reconfigurează traficul si semafoarele din Sibiu
Astfel, mentenanţa periodică a drumurilor şi investiţiile de reabilitare costă în România, în medie, 40.000 de euro pe kilometru. De asemenea, şi întreţinerea de rutină a drumurilor este plătită foarte scump, cu 14.000 de euro pentru un kilometru.
Potrivit raportului obţinut de Gândul, România are "servicii de transport şi infrastructură sub aşteptările românilor şi standardele europene". De asemenea, conducerea companiilor de stat duce lipsă de viziune, membrii board-urilor de conducere fiind în mare măsură oficiali din ministerul Transporturilor, majoritatea având culoare politică.
"Ministerul Transporturilor şi autorităţile din subordine nu au fost capabile să utilizeze banii puşi la dispoziţie de UE pentru Transporturi, şi există o probabilitate foarte mare ca doar o fracţiune din aceste fonduri să fie folosite înainte de 2013", mai spun oficialii BM.
Ce recomandă Banca Mondială
* Ministerul Transporturilor ar trebui să nu administreze singur aceste companii de stat pe care le are în subordine şi ar trebui să îşi împartă responsabilităţile cu un alt minister;
* Managerii generali ai companiilor de stat ar trebui aleşi în funcţie de performanţe