Doi tineri din Cluj-Napoca au renunţat la slujbele bine plătite din multinaţionale pentru a se muta în munţi, la Mărişel, într-o cabană construită din fonduri europene. Familia Hosu a început afacerea agroturistică fără să-şi imagineze că vor ajunge să aibă o cifră de afaceri de 30.000 de euro şi turişti din toate colţurile lumii.
Sunt tineri, iar nebunia de la început de drum le-a transformat viaţa într-un tobogan plin cu provocări, de experienţe mai mult sau mai puţin fericite sau decizii luate în grabă, dar care le-au adus, în final, liniştea şi fericirea.
Au spus adio multinaţionalelor, au vrut să emigreze definitiv în Canada, însă după un an de stat acolo s‑au întors şi, folosindu-se de fonduri europene, au construit o cabană de lux în Apuseni, la Mărişel. Aici nu doar că primesc turişti, ci şi locuiesc, alături de părinţi. Astfel s-ar putea rezuma povestea celor doi soţi, Ela Atanasiu (35 de ani) şi Sebastian Hosu (32 de ani). Povestea lor începe, însă, în urmă cu şase ani, când s-au căsătorit, iar „săptămâna" de miere petrecută în Mărişel avea să-i determine să revină curând.
Curajul de a renunţa la joburi
La început, cei doi, el clujean, ea craioveancă, lucrau în multinaţionale. Sebastian la Procter & Gamble, după ce fusese manager la RDS, iar Ela la Nestle. Viaţa lor era una roz. Aveau bani, aveau apartamentul lor în Craiova, unde s-au cunoscut şi, mai apoi, s-au căsătorit. Munca la multinaţionale a fost o şcoală de afaceri pentru ambii. În cazul lui Sebastian, RDS sau Procter & Gamble au fost locurile unde şi-au completat pregătirea profesională începută în facultate şi în cadrul AIESEC.
A fost o perioadă provocatoare, atât din punct de vedere profesional, cât şi personal pentru Sebastian, care s-a mutat din Cluj în Craiova şi şi-a lăsat în urmă familie, prieteni, oraşul natal. „Programul era foarte încărcat, dar recompensele