Rom sau ţigan: o dispută doar semantică?
Deputatul Silviu Prigoană a iniţiat un proiect legislativ, prin care denumirea oficială a persoanelor de etnie romă să devină ţigani (în loc de romi). El motivează necesitatea unei astfel de legi, citându-l pe George Pruteanu, care, în 2008, afirmase: Sute de milioane de oameni de pe Planetă n-au studii filologice şi de etimologie. Ei fac o asociere firească (şi justă!) între terminaţia Ť-ia / -(an)iať şi ţara (= naţiunea ei) care are această particulă. Astfel: Britania=brit+ania= Ťţara briţilor, a englezilorť; Mauretania=maur+(et)ania=Ťţara maurilorť, deci România=rom+ania=Ťţara romilorť.
Academia Română susţine promovarea iniţiativei legislative. Executivul condus de Emil Boc a dat, şi el, aviz favorabil, trimiţând proiectul spre dezbatere parlamentară.
Un procent de 36% dintre subiecţii unui recent sondaj CCSB, intitulat Stereotipurile la adresa romilor, prezentat la o masă rotundă organizată de Asociaţia Pro Democraţia, consideră că este posibil ca pe viitor romii să devină o ameninţare pentru ţară. Procentul este în creştere, dat fiind faptul că la ultimul sondaj asemănător, realizat în anul 2002, cifra era de 34%.
O istorie conflictuală
În întrebarea din preambul, avem de-a face cu o dilemă nu doar semantică, ci şi cu una cauzată de reflexele subiective, determinante, ale memoriei colective. Semnul păcatului originar a fost acela al circumscrierii identităţii printr-o delimitare: ei (ceilalţi, minoritarii) şi noi (majoritarii). La ei, memoria colectivă este depozitara unor experienţe traumatice, seculare, cu care comunitatea în cauză nu doreşte să se mai confrunte: alungări, pribegie, prigoană (sic!), robie, genocid, angoase existenţiale, prejudecăţi, damnări ereditare şi automatisme comportamentale. La noi, unde experienţa personală trece mult prea uşor drept regulă comun
