Un senzor inventat de cercetătoarea româncă Raluca van Staden depistează cancerul cu mulţi ani înainte de a apărea simptomele. Inventatoarea senzorului care depistează maladia, Raluca-Ioana van Staden şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duţă, se contrazic în legătură cu investiţia în aparat.
Raluca-Ioana van Staden, cercetătoarea româncă premiată Salonului de Invenţii de la Geneva cu Trofeul de Aur pentru inventarea unui senzor care determină existenţa cancerului în corpul uman în mai puţin de şase minute, spune că dispozitivul va fi introdus în sistemul medical românesc până la sfârşitul anului 2011.
„Am promisiunea preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duţă, că CNAS va investi în acest proiect”, ne-a spus cercetătoarea. Astfel, odată ce se vor construi în serie mai multe aparate, CNAS le va achiziţiona şi le va instala în spitale. De asemenea, costurile analizelor pe care le vor face pacienţii vor fi decontate de CNAS.
„Un astfel de aparat nu va fi foarte scump. S-au făcut speculaţii cu privire la costuri dar eu pot să vă spun că partea consumabilă este foarte ieftină, sub un euro”, a mai spus cercetăroarea. Un aparat pentru cabinete medicale va costa în jur de 6.000 de euro, iar unul pentru laborator, în jur de 20.000 de euro.
Se va produce chiar şi un dispozitiv în miniatură, care poate fi folosit pentru a se face teste acasă. În replică, Lucian Duţă ne-a declarat că nu este adevărat.
A fost testat pe pacienţi
Dispozitivul este cu atât mai preţios cu cât nu numai că depistează cancerul în scurt timp, ci o poate face cu mulţi ani înainte ca pacientul să prezinte vreun simptom.
„Am testat acest aparat pe pacienţi şi rezultatele au fost de precizie maximă. Am colaborat cu Spitalul Colţea, dar şi cu Institutul Oncologic din Chişinău, de unde am primit probe de sânge de l