Nici anul acesta nu am scapat la dezbaterea bugetului de nebunia amendamentelor pentru constructia sau renovarea bisericilor. Vreo 2.400 in total, ceea ce inseamna cu mult mai mult decat o biserica de cap de parlamentar.
Imensa majoritate a venit de la Opozitie si sunt cu mult mai multe decat cele pentru constructia de scoli, gradinite, drumuri sau mai stiu eu ce alte necesitati locale.
Au fost respinse pe banda rulanta in plen, dar raman totusi ca bile albe de intentie, bune de folosit in campania electorala.
Nebunia asta a bisericilor ne arata, dincolo de ridicolul ei, intr-o tara cu alte nevoi multe si stringente, o Romanie primitiva si rurala.
Faptul ca politicienii pedaleaza atat mult pe constructia de biserici inseamna ca ei sunt siguri de potentialul electoral al acestui tip de initiative.
Cu alte cuvinte, sunt siguri ca electoratul este mai impresionat de ridicarea unei biserici, decat a oricarui alt obiectiv. Sa fie localitatile romanesti atat de dezvoltate, incat nu mai au nevoie decat de biserici?
Nici poveste. Dar mai ales la sat, caci acesta este electoratul predominanat si cel mai disciplinat al Romaniei, oamenii prefera sa mearga zilnic prin noroaie pana la genunchi si pe podete improvizate sau sa-si trimita copiii la scoli care stau sa cada pe ei, daca in schimb primesc o biserica mare si frumoasa, care sa le dea speranta intr-o viata mai buna, macar dupa moarte.
De altfel, daca ne uitam la sondajele de opinie, remarcam ca in continuare biserica conduce in topul popularitatii si increderii in institutiile din Romania.
Dar aceasta avalansa de amenamente pentru biserici ne arata si faptul ca BOR are un cuvant foarte greu, nepermis de greu, de spus in materie politica.
Pe de-o parte, politicienii stiu bine ca niciunde nu se face o campanie electora
