În filmul lui John Huston, Charley Pantana (Jack Nicholson), un capo di tutti capi clasic, are o dilemă: să o ucidă pe frumoasa Irene (Kathleen Turner), asasinul profesionist trimis pe urmele sale de un Prizzi, sau să se însoare cu ea? Onoarea familiei Prizzi e un film bun, cu atmosferă de Naşul, despre doi asasini amorezaţi care descoperă că au fost angajaţi să se ucidă unul pe altul. În filmul lui Boc, cu atmosferă foarte românească şi numeroşi găinari locali, totul este ridicol şi grav, enervant şi comic. Ridzi îşi apară onoarea pe blog, pentru că partidul încearcă acum să scape de ea, după ce a salvat-o de o percheziţie. PDL se zbate în dilema de tip mafiot: nu ştie ce să facă cu penalii. Să-i ucidă politic sau să rămână uniţi, într-o mare familie, după model PSD?
Într-o postare de pe 20 decembrie, Monica Iacob Ridzi le scrie pe blogul său, pe un ton suspect de vioi pentru un om bolnav, colegilor din partid care i-au cerut demisia: „Vin Sărbătorile, Doamnelor, Domnilor. Iertaţi-mă, dar nu vă voi răspunde. Am avut un an greu, mi-a fost teamă pentru viaţa mea şi a copilului meu, ştiu că mă aşteaptă şi alte provocări şi, credeţi-mă, poate şi de aceea, acum, nu vreau să vă răspund. Vreau doar primul Crăciun alături de copilul meu, în linişte. Vă doresc, din suflet, Sărbători Fericite. Şi, poate, pe 27 decembrie...“
De remarcat suspansul din final, dar şi tehnica aruncării copilului în calea procurorilor. Primul care a utilizat-o a fost Adrian Năstase. Cele două cazuri - Năstase şi Ridzi - seamănă ca două picături de apă. Şi fostul premier s-a apărat, în februarie 2006, tot cu argumente de ordin sentimental de o cerere - bizară coincidenţă - tot de percheziţie: „S-au pus sigiliile la apartamentul fiului meu cel mare şi în el erau lucruri ale fiului meu cel mic, care trebuia să meargă la şcoală“ - se plângea atunci Năstase, adăugând că familia sa este s
