Românii păstrează cu sfinţenie obiceiuri strămoşeşti care preced Sărbătorile de iarnă. Majoritatea tradiţiilor din preajma Crăciunului au origini precreştine, însă ele au fost adoptate şi adaptate de credincioşii ortodoc şi şi de cei catolici.

În fiecare an, în Ajunul Crăciunului, tinerii satelor din Munţii Apuseni merg din casă în casă la colindat. Starostele îşi adună junii pe care i-a învăţat de-a lungul anului colinde vechi şi strigături noi şi pornesc la drum. Prima vine la colindat ceata femeilor măritate. Îmbrăcate în port popular, ele cântă colinde învăţate de la înaintaşele lor. „Costumele le-am moştenit de la bunici. „Le-am păstrat cu sfinţenie şi le vom lăsa copiilor noştri", spune Silvia Mariş, una dintre colindătoarele de la Mărişel, judeţul Cluj. După ceata femeilor, vine timpul junilor. În frunte cu starostele lor, tinerii se apropie de fiecare casă pe care o colindă în ritm de tobă şi suflătoare. La final, gazdele îşi cinstesc oaspeţii cu ţuică de prune, cozonac, cârnaţi, mere şi nuci. După ce şi-au făcut datoria de cântăreţi şi dansatori, junii se retrag la casa unuia dintre ei, unde petrec până în zori.

Ardelenii merg cu „turca"

Unul dintre obiceiurile specifice Transilvaniei este turca, o formă de colindat precreştină care avea rolul de a alunga spiritele rele. „Ceata feciorilor merge cu turca. Specific zonei Clujului este numărul turcaşilor de patru până la şapte cel mult, mai mic decât obiceiul similar din Moldova. Un tânăr nu trebuie să meargă cu turca mai mult de trei ani la rând", spune etnograful Ioan Toşa, de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Tânărul care se îmbracă în turcă este învelit într-un pled de lână, astfel încât să nu fie recunoscut, iar capul turcii este din lemn, cu cioc. Turca are şi coarne cu clopoţei şi este ornată cu fâşii de hârtie creponată. Citiţi şi:

Episcopul ortodox Sofronie Drincec primeșt