Restructurarea la nivelul sectorului fiscal va duce la dispariţia a peste 30% dintre cele 424 de administraţii financiare existente în teritoriu, urmând să existe şi disponibilizări la Garda Financiară, Vamă şi Trezorerie, potrivit preşedintelui ANAF, Sorin Blejnar, scrie ZF în ediţia de miercuri, potrivit Mediafax.
"Probabil în ianuarie - februarie va începe procesul. Vor fi desfiinţate multe administraţii fiscale locale, dar nu cred că se va înjumătăţi numărul. Vor dispărea toate administraţiile financiare fără trezorerii. Sunt circa 50 de administraţii care au doar partea de administrare financiară. De asemenea, vom desfiinţa administraţiile care sunt foarte apropiate geografic. România nu-şi poate permite administraţii financiare la 5-6 km una de alta. Vor dispărea peste 30% din administraţiile financiare, care au fost înfiinţate în ultimii 20-30 de ani pe criterii administrative", a declarat Blejnar într-un interviu acordat ZF.
El a menţionat că obiectivul este ca la sfârşitul primului trimestru din 2011 să fie finalizat procesul de comasare sau desfiinţare a circa 150 de administraţii financiare.
Într-o primă etapă vor fi înfiinţate 8 administraţii fiscale regionale şi 41 de administraţii judeţene, care vor fi arondate regional.
"Există mijloace moderne de declarare a veniturilor cu ajutorul certificatului digital. Contribuabili mari şi mijloci sunt obligaţi să depună electronic declaraţiile. Prin declararea electronică informaţia intră în server. Se simplifică munca. În plus, dispare riscul ca un operator să introducă o cifră greşită. Greşelile apar deoarece s-a lucrat foarte mult pe suport hârtie. Vrem să renunţăm la hârtie", a spus el.
În planul de restructurare a ANAF intră şi preluarea prin absorbţie a atribuţiilor Gărzii Financiare şi Autorităţii Naţionale a Vămilor, acestea urmånd să fie desfiinţate şi transformate în struct