Preşedintele bielorus, Alexandr Lukaşenko, net câştigător al alegerilor prezidenţiale, cu un scor demn de epoca sovietică pune democraţiile occidentale în faţa unei adevărate dileme politice. "Trebuie sau nu trebuie ajutat autocratul de la Minsk ?". Sub acest titlu, ziarul Le Monde analizează situaţia în care se află occidentalii, când vine vorba de Alexandr Lukaşenko
Trebuie sau nu să avem relaţii economice cu ţări precum Cuba, Zimbabwe, Coreea de Nord, Coasta de Fildeş sau Birmania ? Această întrebare frământă de multă vreme cancelariile occidentale, pentru că relaţiile cu dictatorii nu sunt niciodată simple, iar atunci când lumea democratică vrea să-i penalizeze, de fapt popoarele lor sunt cele care suferă cel mai mult.
În ce-l priveşte pe "ultimul dictator din Europa", cum mai este numit Lukaşenko, nimeni nu îi poate contesta o anumită abilitate. El practică un joc dublu, atât cu ruşii, cât şi cu occidentalii. Uniunea Europeană a fost mulţumită, de exemplu, în momentul când Lukaşenko nu a recunocut independenţa regiunilor separatiste georgiene, Abhazia şi Oseţia de Sud.
Europenii, la iniţiativa diplomaţiei poloneze au mizat chiar pe o politică de deschidere faţă de el, în speranţa că ar putea deveni un partener frecventabil.
Brutalitatea cu care îşi orchestrează însă menţinerea la putere şi reduce la tăcere vocile Opoziţiei îi obligă însă de fiecare dată pe europeni să dea înapoi, spre satisfacţia ruşilor, care consideră Belarusul ca făcând parte din sfera lor de influenţă.
Acest joc între ruşi şi occidentali este practicat de Alexandr Lukaşenko de 16 ani, dar şi în condiţiile în care, trebuie recunoscut acest lucru, el se bucură de sprijinul unei părţi importante din populaţia ţării. El este de altfel un bun orator, are o anumită carismă şi este mândru de numele pe care i-l dau concetăţenii săi, cel de "Batka", adică "Părinte"
