Numita si aglica, anghelica, angelina, antonica, bucinis sau cucuta mare, angelica sau iarba celor sapte ingeri, o planta ierboasa inalta a fost cultivata de calugarii manastirilor inca din Evul Mediu pentru calitatile sale vindecatoare.
Spontan, creste in zonele subalpine. Prefera locurile umede si stancoase. Planta trebuie uscata imediat dupa recoltare si se utilizeaza numai timp de un an.
Calugarii spun ca angelica vindeca atat trupul cat si mintea. In scop medicinal se foloseste toata planta, de la frunze si flori pana la radacina. Datorita proprietatilor sale diuretice, sudorifice, antibiotice si digestive, angelica se recomanda, ca infuzie, impotriva indigestiilor, gutei, colicilor intestinale, balonarilor.
Planta este moderat hipoglicemica si sub forma de decoct este un bun remediu impotriva cresterii nivelului de zahar in sange. Calugarii vindecatori recomanda angelica, mai ales sub forma de ulei de seminte, impotriva depresiilor anxioase. Cercetarile recente au constatat ca angelica poate fi un bun adjuvant in tratamentul bolilor sistemului nervos.
Ceaiul de angelica se face turnand 200 de ml de apa clocotita peste o lingura de planta maruntita. Se acopera vasul si se lasa la infuzat timp de 10, 15 minute dupa care se strecoara. Se recomanda caldut, doua, trei ceaiuri pe zi, inainte de mese.
Decoctul se obtine punand la fiert 10, 15 grame de radacina uscata, in 500 de ml de apa. Se fierbe la foc mic timp de 10, 15 minute, se strecoara si se pot bea doua, trei cani pe zi, inainte de mese.
Decoctul de seminte se obtine fierband timp de cinci minute o lingurita de seminte in 500 de ml de apa. Se lasa la infuzat timp de zece minute dupa care se poate indulci cu miere de albine. Se recomanda cate doua cani pe zi.
In unele locuri din lume, angelica este folosita si in gastronomie p