Plenul Senatului a validat, în şedinţa de miercuri, lista celor 11 membri nou aleşi în viitorul Consiliu Superior al Magistraturii (CSM), decizia fiind luată cu voturi 64 "pentru", 60 "împotrivă".
Votul a fost secret, cu bile. Din totalul de 137 de senatori, au fost prezenţi la şedinţă 124. Dintre aceştia, 64 s-au pronunţat pentru validarea listei celor 11 membri nou aleşi în viitorul CSM şi 60 "împotrivă".
PDL a anunţat, prin Cristian Rădulescu, liderul de grup, că se pronunţă pentru invalidarea listei de 11 membri ai CSM. De fapt, democrat-liberalii au propus, la începutul şedinţei, o "validare parţială" a listei, respectiv a opt din cei 11 magistraţi, care, potrivit PDL-ului, respectă condiţiile prevăzute de lege, adică se află la primul mandat în CSM.
Rădulescu a precizat că în cazul celorlaţi trei este vorba de mandate în completare, iar acestea nu au fost transmise Senatului pentru validare, existând în cazul acestora o prelungire din oficiu a mandatului.
Este vorba despre judecătorii Lidia Bărbulescu, Dan Lupaşcu şi Dan Chiujdea, care rămân membri ai CSM, deşi legea interzice candidatura pentru un al doile mandat în Consiliu.
Senatorul PSD Ioan Chelaru a subliniat, însă, că orice intervenţie în conţinutul listei ar reprezenta o ingerinţă crasă a Legislativului în treburile unei alte puteri a statului.
În urma scrutinului pentru alegerile CSM din 1 noiembrie, au fost aleşi candidaţi din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: Lidia Bărbulescu - 69 voturi şi Mircea Bucurel Aron - 62 voturi.
Judecătorii aleşi din partea curţilor de apel sunt: Dan Lupaşcu - 461 voturi; Alexandru Şerban - 383 voturi; Nicolae Horaţius Dumbravă - 313 voturi, iar din partea tribunalelor: Adrian Toni Neacşu - 331 voturi.
Din partea judecătoriilor au fost aleşi, după al doilea tur de scrutin din 5 noie