Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crăciunul de altădată

Publicat in Adevarul, miercuri 22 decembrie 2010 ·

Am avut norocul să petrec de mic copil Crăciunul la ţară, într-un spaţiu unde semnele laicizării, încă discrete şi cuviincioase, a acestei mari sărbători a creştinătăţii se subordonau ritualurilor religioase trăite de întreaga comunitate.

Lumea era altfel întocmită în vremurile acelea. Albul parcă infinit al zăpezilor, firul de fum ce ieşea pe hornul caselor, odăile din care răzbătea un amestec de mirosuri ameţitoare - de la parfumul tare al cârnaţilor la miresmele cozonacilor scoşi din cuptor, animalele tolănite lângă iesle, colindatul după datină răsplătit cu nuci, mere, colăcei şi cu câte un bănuţ, tihna oamenilor de după truda de peste an, absenţa televizoarelor - totul se potrivea pentru primirea veştii minunate a Naşterii Mântuitorului. Nu găseai brazi împodobiţi în fiecare casă, iar Moş Crăciun nu se înfăţişa fizic pentru simplul motiv că era un sfânt. Oficiul dăruirii privea doar gazdele. Daruri de Crăciun primeau copiii şi numai după ce erau primiţi cu colindul. Crăciunul era cufundat în ancestral şi respecta eredităţi sacre ale unor comunităţi cercetate cumva la distanţă de provocările profanului. Crăciunul acela nu se va mai întoarce pentru că majoritatea satelor româneşti au ajuns nişte corcituri semiurbane, lumea se mişcă în viteză şi a colectat, adesea prin absorbţii groteşti, atât modele occidentale legate în special de opulenţă şi de dezmăţul cadourilor, cât şi pe acelea venite pe filieră sovietică în frunte cu Moş Gerilă - personaj ostentativ ateu care îşi intra în rol, ca mesajul să fie clar, în preajma Anului Nou. Urbanizarea bezmetică a societăţii româneşti a produs un Crăciun stricat de la rădăcini, cu îndoielnica excepţie a unui colindat pe fugă, strict mercantil şi redus în multe rânduri la un triumf al falsetului asupra îngrijitelor armonii de odinioară. Irina Nicolau îmi povestea într-o carte despre riscul ca satul românesc să fie atins

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de averse torențiale și descărcări electrice în mai multe zone din țară

Mediafax acum o ora
„În cea mai mare parte a Dobrogei, în jumătatea de est a Munteniei, în centrul și sudul Moldovei, în nordul Crișanei, nord-vestul Transilvaniei și în Munții Apuseni vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta pri

Două tramvaie s-au ciocnit frontal în București. STB face anchetă

HotNews acum 10 minute
Două tramvaie, unul vechi și unul nou, au fost implicate, vineri, într-un accident în Piaţa Eroii Revoluţiei din Capitală, traficul fiind blocat pentru o perioadă la oră de vârf. „La data de 25 aprilie a.c., în jurul orei 09:20, Brigada Rutieră a fo

Ortodocşii sărbătoresc Izvorul Tămăduirii, praznic închinat Maicii Domnului

News.ro acum 6 ore
Ortodocşii sărbătoresc în fiecare an, în prima vineri după Paşti, Izvorul Tămăduirii, un praznic închinat Maicii Domnului. Credincioşii vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasm

Ilie Bolojan: Marcăm 20 de ani de la semnarea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană - o oportunitate să recunoaştem beneficiile apartenenţei la UE şi să ne concentrăm pe consolidarea acestui parcurs

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar Iliew Bolojan a transmis, vineri, un mesaj cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la semnarea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, apreciind că momentul ne oferă oportunitatea de a recunoaşte beneficiile aparten

VREMEA Alerte cod galben de averse şi vijelii în majoritatea regiunilor, până duminică dimineaţa

G4Media acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, noi atenţionări Cod galben de vreme instabilă, valabilă treptat, până duminică dimineaţa, în trei sferturi din ţară. Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de vineri, între orele 12:

CSID.ro, cea mai citită sursă de Sănătate și Îngrijire Personală din România!

Mediafax acum 22 minute
Potrivit cifrelor furnizate prin intermediul SATI (Studiul de Audiență și Trafic de Internet), CSID.ro a fost accesat de 170.988 de cititori unici la nivel național în ziua de joi, 24 aprilie 2025, fiind urmat de sfatulmedicului.ro cu 84.519 de citi

Ultimele pregătiri. Vaticanul, pe ultima sută de metri pentru funeraliile Papei Francisc

Mediafax acum 3 ore
Mulți dintre cei 50 de șefi de stat și 10 monarhi care vor participa la ceremonia de sâmbătă din Piața Sfântul Petru, printre care președintele american Donald Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, sunt așteptați să ajungă la Roma vine

Un site „Turul 2 înapoi” şi TikTok-ul unei judecătoare pensionare au îndemnat la asaltul cu cereri de anulare a deciziei CCR privind alegerile prezidenţiale din 2024. 130 de acţiuni înregistrate la curţile de apel

News.ro acum 4 ore
Peste 130 de cereri privind anularea sau suspendarea deciziei Curţii Constituţionale a României (CCR) de anulare a alegerilor prezidenţiale din decembrie 2024 s-au înregistrat la curţile de apel din România în perioada 8-17 aprilie, relatează Hotnew

Reuters: China ia în considerare SCUTIREA anumitor importuri americane de la plata taxelor vamale de 125%

Gandul acum o ora
China ia în considerare scutirea unor importuri americane de taxele vamale de 125% și a solicitat companiilor chineze să identifice bunurile care ar putea fi eligibile. Un grup de lucru al Ministerului Comerțului de la Beijing compileaza liste cu ar

Rompetrol Rafinare reporneşte o instalaţie petrochimică din rafinăria Petromidia, în urma unei investiţii de 1,5 milioane de dolari

News.ro acum 42 minute
Rompetrol Rafinare va reporni instalaţia de Polietilene de Joasă Densitate (LDPE) la începutul lunii mai. Reintegrarea instalaţiei LDPE este realizată cu o investiţie de 1,5 milioane de dolari. ”Rompetrol Rafinare va reporni instalaţia de Polietilen

Vremea

București
acum

24°
vin.

10°/26°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/16°
lun.

6°/16°
Iasi
acum

23°
vin.

12°/28°
sâm.

11°/18°
dum.

5°/15°
lun.

4°/16°
Constanta
acum

22°
vin.

9°/23°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/13°
lun.

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/16°
lun.

10°/19°