După "înghiţirea" Gărzii Financiare şi a Vămii de către ANAF, va urma a doua etapă a reorganizării ANAF: înfiinţarea a opt regionale puternice, până în anii 2012-2013. Sursa: CODRIN PRISECARU
Angajaţii Fiscului şi ai structurilor subordonate, Garda Financiară şi Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV), au primit o veste proastă înainte de Crăciun. O parte dintre ei vor fi daţi afară, iar alţii vor rămâne în sistem, însă vor fi şcoliţi să facă altceva.
Potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă postat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), ANV şi Garda vor fi desfiinţate. Acestea nu vor mai avea personalitate juridică şi vor funcţiona ca departamente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), conduse de câte un subsecretar de stat.
Într-o a doua etapă a restructurării, vor fi înfiinţate opt direcţii de administrare fiscală regionale: Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Centru şi Bucureşti-Ilfov.
"Ţelul nostru final este ca în următoarea perioadă, începând cu anul 2012-2013, să avem opt regionale puternice care să preia structurile suport şi controlul de la judeţele din subordine", a explicat Sorin Blejnar, preşedintele ANAF, pentru EVZ.
Fără să dea cifre exacte, el spune că, în contextul restructurării, o parte din personal nu-şi va mai găsi locul.
Cursuri de formare pentru cei care rămân
În prezent, numărul total de angajaţi ai aparatului propriu al ANAF, Gărzii Financiare, ANV şi ai direcţiilor finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti se apropie de 30.000. Cea mai mare parte dintre aceştia, circa 24.000, lucrează la direcţiile finanţelor judeţene şi a Capitalei, potrivit informaţiilor furnizate de ANAF.
"Vom avea administraţii fiscale muncipale, orăşeneşti şi comunale care se vor desfiinţa. O parte din