Deşi încasează cam jumătate din sumele pe care ar trebui să le colecteze din TVA, Guvernul nu găseşte soluţii pentru a combate evaziunea, preferând taxarea mai împovărătoare a veniturilor existente.
Raportul dintre încasările bugetului din taxa pe valoarea adăugată (TVA) şi consumul privat, cu alte cuvinte, rata implicită de taxare, este de 10-12%, demonstrând că circa jumătate din bunurile şi serviciile vândute în România eludează plata taxei. Concluzia se desprinde atât dintr-o analiză a Comisiei Europene referitoare la sumele colectate de bugetele statelor membre, cât şi dintr-un document al Consiliului Fiscal.
În acelaşi timp, Bulgaria, ţară cu o economie şi un sistem de taxare similare cu ale României, reuşeşte să colecteze în jur de 17%, la o TVA de 20%. „Există multe companii care eludează sistemul de taxare din cauza inabilităţii Agenţiei de Administrare Fiscală de a afla cu precizie cine sunt plătitorii, dacă aceştia declară toate taxele şi dacă le plătesc conform declaraţiilor fiscale“, explică Ionuţ Simion, partner PricewaterhouseCoopers.
În vreme ce în Bulgaria există un sistem informatizat de plată a taxelor, în România, abia acum se fac primii paşi. Ionuţ Simion consideră că o evidenţă informatizată ar ajuta foarte mult la combaterea evaziunii fiscale. „Având în vedere că în anul 2009 rata implicită a TVA, calculată ca raport între încasările din TVA şi consumul privat, a fost de 10,8%, comparativ cu 19% cât a fost rata legală, este esenţial ca eforturile autorităţilor pentru creşterea veniturilor bugetare să fie direcţionate în primul rând spre îmbunătăţirea capacităţii de colectare“, consideră şi reprezentanţii AmCham (Camera Americană de Comerț în România). Pentru anul viitor, Ministerul de Finanţe estimează o creștere cu 18% a încasărilor din TVA comparativ cu 2010, bazată îndeosebi pe creşterea cotei la 24%, care s-a aplicat