* din 23 de autospeciale aflate în dotarea ISU, 19 au durata normală de funcţionare depăşită * în ceea ce priveşte dotarea cu accesorii necesare pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, aceasta este asigurată la mai puţin de jumătate din necesar
Mijloacele tehnice folosite la intervenţii de pompierii brăileni sunt, în marea majoritate, vechi sau foarte vechi, având durata normală de funcţionare depăşită de mult. Astfel, din cele 23 de autoutilitare cu care se acţionează pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, doar patru au o vechime mai mică de cinci ani, restul fiind mai vechi de zece ani. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" Brăila nu stă prea bine nici în ceea ce priveşte accesoriile de prevenire şi stingere a incendiilor - ţevi de refulare, furtunuri, distribuitoare, tuburi de absorbţie, scări manuale, aparate pentru protecţia respiraţiei, costume de protecţie. Gradul de asigurare a acestor materiale este de doar 55% din necesar. Situaţia s-ar mai putea îmbunătăţi începând de anul viitor. "În 2011, prin Programul Operaţional Regional, în dotarea inspectoratului vor intra patru autospeciale de ultimă generaţie", ne-a informat maiorul Ştefan Stoian, ofiţerul de relaţii publice al ISU "Dunărea" Brăila.
Până în prezent, pe parcursul anului 2010, pompierii brăileni au intervenit pentru stingerea a 204 incendii, cu 54 mai puţine decât în 2009. Principalele cauze de producere a incendiilor au fost instalaţiile electrice defecte, coşurile de fum înfundate, focul aprins în spaţii deschise, acţiunile intenţionate sau din culpă, fumatul, jocul copiilor cu focul. * din 23 de autospeciale aflate în dotarea ISU, 19 au durata normală de funcţionare depăşită * în ceea ce priveşte dotarea cu accesorii necesare pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, aceasta este asigurată la mai puţin de jumătate din necesar
Mijloacele tehnice f