Una dintre principalele bogăţii naturale ale oraşului Ocna Mureş, sarea, se transformă, treptat, într-un duşman de temut pentru micul oraş ardelenesc. Ca orice aşezare monoindustrială, Ocna Mureş a luat viaţă odată cu primele exploataţii miniere, dar, din nefericire pentru locuitorii acesteia, pare să se stingă pe “câmpul de luptă” al sondelor şi saleductelor folosite pentru extragerea zăcămintelor.
Începutul sfârşitului
Apa care s-a strecurat în vechile galerii subterane, săpate încă de pe vremea romanilor, a erodat în timp stratul de sare, iar pereţii minelor s-au transformat într-o bombă cu ceas, care ameninţă să distrugă, încet dar sigur, agoniseala de o viaţă a locuitorilor. în anul 1979, prăbuşirea unor tavane de mină a distrus, în doar câteva minute, zeci de case şi străzi, iar labirinturile care traversează oraşul aseamănă Ocna Mureş-ul cu un schwaitzer uriaş.
În vechile mine abandonate, apele pluviale şi subterane au continuat procesul de dizolvare, care, până la urmă, a dus la prăbuşirea stâlpilor de de susţinere, formându-se mai multe gropi de mărimi diferite, cu mari acumulări de apă. Prin galeriile laterale s-a făcut legătura între toate minele şi gropile vechi, ducând la formarea mai multor lacuri cu arii şi adâncimi diferite . Având în vedere pericolul reprezentat de prăbuşiri, sondele din centrul oraşului şi-au încetat activitatea, deschizându-se un nou „câmp”, spre Războieni.
Răzbunarea sării sau mai bine zis, a nepăsării
La sfârşit de an 2010, viitorul oraşului Ocna Mureş nu arată prea bine. Şubrezite în urma exploataţiilor miniere dezordonate, realizată fără nici un plan, galeriile subterane dau din nou o palmă locuitorilor oraşului. Două case au fost evacuate, iar alte zeci de persoane privesc cu groază la pământul de sub picioarele lor, care a început din nou să se surpe. În imperiul sării, natura îşi ia revan
