În România, preţurile sunt de 5-6 ori mai mici ca în Austria, Elveţia sau Franţa, dar sunt comparative cu cele din Bulgaria sau Slovenia
Dacă ţi-ai propus ca în această iarnă să înveţi să schiezi şi ai ocazia să pleci din ţară, pentru o vacanţă în Alpi, atunci trebuie să ştii că lecţiile de schi "afară" sunt foarte scumpe, comparativ cu preţurile din România.
Astfel, la noi, la Poiana Braşov, spre exemplu, la Şcoala Sport Ski Club (www.ski-instructor.ro), preţul pentru o lecţie individuală este de 50 ron, puţin peste 10 euro, de 5-6 ori mai ieftin ca afară. La Euroski, în Vatra Dornei, o oră te costă 60 ron iar patru ore, 230 de ron.
50 de euro, cea mai ieftină oră de schi în Austria
O şcoală de schi din Austria, pentru cei interesaţi, oferă atât lecţii private, cât şi lecţii pentru grupuri. La "Blacksheepski", care oferă cursuri în mai toate staţiunile importante din Austria, preţul pentru o oră privată este de 49.50 euro, iar dacă îţi doreşti să faci un curs profesionist de cinci zile, preţul este de 200 de euro de persoană, cel mult opt persoane.
Tot în Austria, la Schneesport-Akademie Ischgl, ai opţiunea de a învăţa să schiezi în grupuri de cel puţin şase persoane, la preţul de 55 de euro pe lecţie. În Franţa, la şcoala Oxygene Ski & Snowboard din Val d'Isere, una dintre cele mai căutate zone, preţurile sunt şi ele pe măsură. Pentru un grup de cel mult trei persoane şi o lecţie de trei ore se plătesc între 192 de euro în extrasezon şi 215 în plin sezon.
Scump este şi în Elveţia, la Şcoala Altitude, din Verbier, unde cursurile costă între 220de franci elveţiani (176 de euro), pentru o lecţie de două ore cu un profesor privat, şi 345 de franci elveţieni(276 de euro), pentru trei ore, cu un instructor profesionist. Dacă mergeţi la schi în Bulgaria, există şi acolo şcoli de schi, iar preţurile sunt comparative