Daca in relatiile internationale ar fi voie sa spui public adevarul riscand sa-ti jignesti partenerii, mai ales pe cei carora e musai sa le fii recunoscator in avans, dupa modelul Obama - Premiul Nobel pentru pace, atat scrisoarea ministrilor de Interne de la Berlin si Paris, cat si raspusul presedintelui de la Bucuresti ar fi aratat altfel.
Nu ma indoiesc ca in intalnirile tete-a-tete discursurile suna diferit, asa cum probabil ca a sunat si bucuria acelorasi parteneri in momentul cand Romania a incredintat fara licitatie (asa se petrecea si cu autostrada Transilvania, data americanilor, si ce au mai sarit onorabilii!) firmei franco-germane EADS contractul de furnizare de echipamente pentru securizarea frontierelor, adica aproape 1,5 miliarde de euro.
Spun asta deoarece elemente separate, in contexte fara legatura, luate impreuna, capata in momentul de fata conotatii interesante. De pilda, reprosul cancelarului Angela Merkel la adresa autoritatilor romane apropos de datoriile pe care Bucurestiul le are catre firmele germane, alaturat faptului ca societatea Vinci trebuia sa presteze niste autostrada, intre Comarnic si Brasov (tot vreo 1,5 miliarde de euro) arata la ce se rezuma interesul axei Berlin-Paris fata de chestiunea romaneasca.
Pentru ca explicatii cu justitia nefunctionala sunt povesti pentru tampiti. Atata vreme cat conditiile aderarii la spatiul Schengen sunt indeplinite, asa cum arata Comisia Europeana, iar fenomene ca lipsa de vointa politica in trimiterea in fata legii a unor demnitari sau miscarea tiganilor spre vestul continentului se petrec de niste anisori, a-ti aminti acum de ele nu este de natura sa aiba credibilitate.
Nici cu pozitia presedintelui Traian Basescu nu imi este rusine. Seful statului a aratat poporului roman ca este demn, ca si-a pus ochelari ca sa nu-i intre praful in ochi si a afirmat
