Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CNADNR dă 370 mil. lei pentru creşterea siguranţei rutiere pe DN1

Publicat in Curierul, miercuri 22 decembrie 2010 ·

Compania Naţională de Drumuri vrea să dea 371,43 milioane de lei (86,58 milioane de euro) pentru a creşte siguranţa în trafic pe DN1.

Lucrările vor dura doi ani şi vor fi efectuate în judeţele Ilfov, Prahova, Braşov, Sibiu, Alba, Cluj şi Bihor, vizând montarea separatoarelor de sens, amenajarea de sensuri giratorii, întoarceri în "U", de trotuare, treceri de pietoni şi staţii de autobuz. Proiectul nu se referă la sectorul de drum dintre Braşov şi Sibiu, în lungime de 122,5 kilometri, care a fost deja modernizat.

Finanţarea va fi asigurată din Fondul European de Dezvoltare Regională în cadrul POS-T şi de la bugetul de stat.

"Inspecţiile de siguranţă rutieră, coroborate cu elementele statistice ale bazelor de date ale Poliţiei Rutiere şi CNADNR au demonstrat faptul că DN 1 reprezintă artera de circulaţie cu cel mai înalt grad de criminogenitate din reţeaua de drumuri naţionale, în intervalul auditat înregistrându-se un număr de 445 de accidente soldate cu 193 de morţi, 375 de răniţi şi importante pagube materiale", se arată într-un proiect de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnici ai proiectului, elaborat de Ministerul Transporturilor şi citat de Mediafax.

În cadrul auditului s-au identificat 65 locaţii, dintre care Poliţia Rutieră şi CNADNR au selectat 34 de locaţii pentru aplicarea măsurilor de îmbunătăţire a siguranţei circulaţiei. Prin acest proiect, CNADNR estimează că, pe termen mediu şi lung, se vor reduce numărul de accidente, de victime (morţi şi răniţi), pagubele materiale şi cheltuielile medicale.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) vor realiza o reţea securizată de comunicaţii de date pentru arii extinse cu scopul de a susţine sistemul informatic de emitere şi control al rovinietei electronice.

Compania Naţională

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 38 minute
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum 47 minute
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 2 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 2 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum o ora
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 3 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum o ora
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Kremlinul critică Europa pentru cheltuielile de război și avertizează din nou asupra opțiunii nucleare. Peskov: Ţările europene cheltuiesc sume uriaşe pe arme pentru a alimenta războiul în Ucraina

Mediafax acum 17 minute
Moscova a lansat noi acuzații împotriva țărilor europene. Ea susține că acestea riscă foarte tare din cauza investițiilor masive în înarmare. Kremlinul a reluat ideea că Rusia ar putea lua în calcul folosirea armelor nucleare, conform agenției DPA.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/25°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°