Cum te-ai putea simti trezindu-te intr-o dimineata cu un functionar public la usa, a carui menire este sa te anunte ca ai treizeci de zile la dispozitie sa iti parasesti casa in care ai locuit o viata intreaga?
Raspunsul nu poate fi imbucurator, mai ales atunci cand te gandesti ca va trebui sa colaborezi cu statul si cu birocratia care ii sta la baza. Te poti impotrivi? Poti sa spui ca nu pleci din casa, ca nu accepti sa iti vezi munca de o viata daramata de un buldozer? Daca pana acum puteai, de acum inainte statul roman s-a asigurat ca nu vei mai putea.
Legea Exproprierilor a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 853 din 20.12.2010. Legea vine sa sprijine obiectivele de interes national, judetean sau chiar local. Prin obiective se inteleg lucrari de executie pentru imbunatatirea infrastructurii rutiere, a metroului, infrastructurii aeroportuare, navale, feroviare.
Mai mult decat atat, sunt considerate obiective si lucrarile ce tin de gospodarirea apelor si lucrari conexe hidrotehnice. Crearea sau modernizarea partiilor de schi, a statiunilor montane, dezvoltarea sporturilor de iarna sunt alte obiective care fundamenteaza prezenta lege. Lucrarile de dezvoltare a sistemelor de producere, transport si distributie a energiei electrice, a gazelor naturale si a lucrarilor miniere.
Toate aceste obiective sunt considerate de utilitate publica la nivel national, la nivel judetean sau la nivel local. In oricare dintre cazuri, expropriatorul este statul roman, reprezentat de ministerele care beneficiaza de lucrarile de investitii pentru care sunt necesare exproprieri.
Articolul 3 al prezentei legi specifica in mod clar ca pot fi expropriate bunurile imobile in proprietatea persoanelor fizice sau juridice, cu scop lucrativ sau nu. Acestea fiind specificate, expropriatului nu ii ramane decat sa isi accepte soarta si