Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anul turistic 2010 s-a plimbat printre promoţii, campanii şi oferte speciale

Publicat in Curierul, miercuri 22 decembrie 2010 ·

În foamea după clienţi agenţiile au iniţiat programe ample de vacanţe cu discount

În acest an termenul de sejur a intrat la apă - de la 6-7 la doar 5 nopţi de cazare

Anul turistic 2010 a fost caracterizat de oferte speciale dedicate, atât turismului intern, cât şi celui extern, din care programul care s-a bucurat de un succes remarcabil a fost "Înscrieri timpurii" - ediţia de vară, care a reuşit să atragă un număr de 50.000 de turişti, cu 40% mai mult decât prima ediţie, lansată în 2009. Ediţia de iarnă, care a fost o noutate a programului de marketing al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), a fost bine primită de turişti şi de către hotelierii din staţiunile montane, notează asociaţia în retrospectiva anului turistic care aproape s-a încheiat.

Potrivit raportului ANAT, turiştii români au primit cu interes campaniile derulate, printre care "miniPreţuri de vacanţă" - pentru capetele de sezon, (care include programele "Litoralul pentru toţi", "Decada balneară", O săptămână la munte), "Zile gratuite de vacanţă" - pentru sezonul intermediar şi "Supliment la masă" sau "Hai la Băi pentru vârful de sezon". În ceea ce priveşte segmentul extern, agenţiile de turism au promovat încă din iarnă campanii de early booking pentru o serie de destinaţii turistice atractive.

O altă caracteristică a anului 2010 s-a constatat în ceea ce priveşte media sejurului, care a scăzut de la 6-7 nopţi, aşa cum era în anii trecuţi, la 5 nopţi.

Turiştii nu s-au mai ferit atât de tare de România, cum au făcut-o în 2009

ANAT mai menţionează că anul 2010 a înregistrat, în pofida crizei, o uşoară creştere a numărului de turişti străini sosiţi în România prin tour-operatorii specializaţi pe incoming. Chiar dacă numărul total al turiştilor de pe Litoral a înregistrat o uşoară scădere, înregistrăm o creştere de 30% a turişti

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 2 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum o ora
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 59 minute
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Inteligenţa artificială a învăţat să prevadă comportamentul uman

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Inteligenţa artificială (AI) are un impact din ce în ce mai important asupra medicinei şi cercetării, iar o nouă descoperire promite să schimbe modul în care înţelegem procesele cognitive umane. Un s

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Finala Campionatului Mondial al Cluburilor: PSG este favorită în fața lui Chelsea

Mediafax acum 45 minute
Meciul PSG-Chelsea va începe la ora 22.00 (ora României). Echipa franceză este considerată favorită. Partida se va disputa pe MetLife Stadium din East Rutherford, New Jersey. Finala are și o miză financiară importantă. Pe lângă sumele uriașe obținut

Numerele câștigătoare la Loto duminică, 13 iulie. Report de peste 2,48 milioane de euro la Loto 6/49 și de 4,89 milioane euro la Joker

Adevarul acum o ora
Reportul la Loto 6/49 la categoria I este de peste 12,61 milioane de lei (peste 2,48 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, a ajuns la peste 24,82 milioane de lei (peste 4,89 milioane de euro), informează Loteria Română.

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/30°
lun.

20°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/33°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°