Intr-un campionat in care ne-am obisnuit ca patronii, proprietarii, bosii echipelor sa vorbeasca mai mult decat antrenorii si jucatorii la un loc, prezenta unor conducatori de club discreti n-are cum sa nu lase urme adanci si sa nu se reflecte in ierarhia Ligii I de fotbal.

Un exemplu a fost Dumitru Bucsaru, cel pe care inca nu l-au vazut la fata niciodata multi iubitori ai sportului rege si cel care a reusit sa faca, pe romaneste, din rahat bici la Urziceni si sa si pocneasca pana pe la Glasgow.

Bucsaru, care trebuie laudat, dar si hulit pentru ca, asemeni vorbei la fel de romanesti ca cea de mai sus "Eu te-am facut, eu te omor!", a ales sa puna capat unei povesti superbe intr-un mod atat de sumbru.

Dupa Bucsaru sau chiar mai mult decat Bucsaru, exista un nume printre conducatorii de Liga I care ar trebui mai des mentionat de microbisti si a carui voce ar trebui sa se auda mult mai apasat in showurile televizate de "analiza" sportiva. Este vorba de Marius Stan, nu patronul, nu finantatorul, nu investitorul Otelului Galati, ci mult mai simplu directorul general sau presedintele acestui club.

Mai pe intelesul nostru, un angajat al clubului, un om care nu se bate cu pumnul in piept ca aduce bani de acasa pentru a plati jucatori si nu scoate ochii cu investitiile sale gigantice, ci un om care vine, isi face treaba, e platit si pleaca acasa. Despre modul in care isi face treaba Marius Stan ar trebui sa se vorbeasca mai mult, insa. Un om care se afla in organigrama aceluiasi club din vremuri imemoriale, un om care a tinut pe linia de plutire o echipa sprijinita financiar mai mult cu numele de Mittal Steel, o echipa care nu si-a permis niciodata sa faca achizitii costisitoare sau sa dea tunuri, rachete si grenade pe piata transferurilor.

Un om care dupa ce a tinut ani in sir in plutonul de la mijlocul clasamentulu