Conform unui ordin dat în vară de Guvern, plata taxelor şi impozitelor locale nu mai revine RA-APPS, care este proprietar, ci beneficiarilor
O listă lungă de instituţii publice, care cuprinde 36 de nume, printre care Ministerul Finanţelor, Fiscul, Ministerul Muncii şi Direcţia Generală a Poliţiei, evită să semneze actele adiţionale înaintate de RA-APPS care le-ar obliga să-şi achite taxele locale, de proprietate, pentru imobilele pe care le folosesc, conform unui document oficial citat de Mediafax.
Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a trimis aceste acte încă din vară, când Executivul a dat ordin ca instituţiile care deţin proprietăţi să plătească taxele aferente acestora şi nu RA-APPS. Ordinul a fost dat la cererea expresă a RA-APPS, care a solicitat ca responsabilitatea plăţii acestor taxe şi impozite să nu-i mai revină ei, deci proprietarului, ci beneficiarilor, respectiv ministerelor, agenţiilor şi celorlalte instituţii bugetare care îşi desfăşoară activitatea în respectivele spaţii. RA-APPS va înregistra anul acesta pierderi totale de circa 21 de milioane de lei, faţă de un profit net de 15,5 milioane de lei anul trecut.
Apărarea instituţiilor: nu şi-au bugetat plata taxelor
"RA-APPS a întocmit acte adiţionale la 76 de contracte încheiate cu instituţiile bugetare finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat, prin care a fost introdusă, în principal, obligaţia instituţiilor bugetare care ocupă spaţii administrate de regie, aflate în proprietatea privată a statului, de a achita lunar contravaloarea impozitelor şi taxelor locale, a amortizării spaţiilor atribuite şi a altor cheltuieli indirecte", se precizează în documentul citat de agenţia de ştiri. Până la jumătatea lunii decembrie se semnaseră doar 40 de astfel de acte adiţionale, 36 de acte adiţionale au rămas însă nesemnate. Unele instituţi