A apărut, pe site-ul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, proiectul de buget pentru anul 2011. Un document aparent banal, dar care analizat cu puţină atenţie ar trebui să ne dea de gândit. Dacă vă mână curiozitatea, puteţi citi cu ochii dumneavoastră sumele pe care autorii bugetului le-au prevăzut pentru anul viitor, pentru servicii alocate la nivel naţional pentru categorii de servicii necesare populaţiei.
Cifrele sunt următoarele: 58,1 milioane lei pentru asistenţă medicală stomatologică, 32,6 milioane lei pentru îngrijiri la domiciliu şi 72 milioane lei pentru unităţile de recuperare-reabilitare a sănătăţii. Aparent, sumele sunt foarte frumoase. Chiar ameţitoare pentru cineva care n-a văzut niciodată atâta bănet la un loc. Însă, dacă le comparăm cu alte categorii de cheltuieli prevăzute în buget, sumele devin, brusc, mici. Mult prea mici.
Astfel, aflăm că s-a alocat suma de 49,1 milioane lei pentru capitolul „Maşini, echipamente şi mijloace de transport”. Aproape cât cea pentru asistenţă medicală stomatologică şi mai mult decât îngrijirile la domiciliu. De asemenea, mai zărim 90,9 milioane lei pentru „Alte active fixe”, în condiţiile în care pentru materiale sanitare specifice utilizate în programele naţionale cu scop curativ sunt prevăzute 136 milioane lei.
Ceva nu miroase a bine, zic eu. Banii cu care contribuim lunar la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate ar trebui să se întoarcă la noi prin servicii, or, aşa cum e gândit bugetul CNAS, numai de aşa ceva nu e vorba!
A apărut, pe site-ul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, proiectul de buget pentru anul 2011. Un document aparent banal, dar care analizat cu puţină atenţie ar trebui să ne dea de gândit. Dacă vă mână curiozitatea, puteţi citi cu ochii dumneavoastră sumele pe care autorii bugetului le-au prevăzut pentru anul viitor, pentru servici