Fostul comisar european Leonard Orban, în prezent consilier prezidenţial pentru Afaceri Europene, nu exclude amânarea cu un an sau doi a aderării României la spaţiul Schengen. Acesta a declarat, la RFI, că realizarea acestui obiectiv în martie 2011 este "foarte puţin probabilă".
"Nu s-a pus problema unui plan B, este clar că, în momentul de faţă, aderarea în martie 2011 este foarte puţin probabilă şi atunci ce poţi să faci în momentul de faţă e să încerci să limitezi la maximum perioada de amânare a aderării la Spaţiul Schengen", a declarat Orban, la RFI.
Potrivit acestuia, dacă se ia în calcul ce mai are România în privinţa Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV) "nu sunt motive de optimism prea mare, având în vedere că probabil în cel mai bun caz, Mecanismul ar putea să fie finalizat undeva la mijlocul anului 2012".
"În mod cert, Comisia Europeană va dori să vadă cum noile Coduri vor intra în vigoare şi vor fi implementate şi asta se va întâmpla numai la sfârşitul lui 2011, începutul anului 2012. Sunt şi alte elemente care nu pot fi rezolvate pe termen scurt", a adăugat consilierul prezidenţial.
Referitor la riscul ca amânarea aderării la Schengen să fie chiar cu un an sau doi, Leonard Orban a spus: "Există şi riscul acesta, nu-l excludem deloc, dar trebuie să încercăm să obţinem o aderare cât mai apropiată de termenul iniţial, pe care l-am fixat".
Fostul comisar european a precizat că, în mod cert, relaţiile României cu Franţa şi Germania vor fi influenţate de poziţia Parisului şi Berlinului în chestiunea Schengen.