Intr-o Romanie aflata in foame, in decembrie 1989, Revolutia a venit ca o binemeritata si razbunatoare distractie. Invocam acum victimele de atunci, amagindu-ne in zadar ca cei care au avut curajul nebun de atunci nu au murit in zadar.
Avizi de mai multa televiziune, priveam fascinati la ecranul alb-negru al televizorului si niciunul dintre copii nu intelegea de ce oare erau cei mari atat de speriati. Era pentru prima data cand aveam program la televizor mai mult de doua ore.
Pe ecran se desfasurau lupte care, credeam noi, sunt doar filme. Diversi oameni cu pusti si miraliere ii vanau pe altii despre care spuneau simplu ca sunt "teroristi". Intrebati mai mult, se opreau. Doar rostind acest cuvant, revolutionarii dadeau impresia ca au spus totul.
A venit Iliescu, a venit Roman, au venit blugii, minerii, guma si acadelele. Buticurile la ale caror rafturi priveam cu jind si care nu erau accesibile oricui. In ciuda asteptarilor noastre, nu o duceam mai bine. Era tot cam acelasi lucru. Doar ochii romanilor se desfatau cu ceea ce era prin magazine. Era, totusi, un progres.
Dar toti erau multumiti ca nu mai erau nevoiti sa stea la cozi sau sa cumpere pe sub mana. Ii auzeam pe mineri la televizor cum ne spuneau ca avem multe "salamuri" prin magazine si o ducem bine cu Iliescu. In cativa ani au aparut si nostalgicii dupa comunism. Ii huleau toti. Chiar nu intelegeam de ce si l-ar mai dori cineva pe Ceausescu, persoana pe care o asociam in acei ani comunisti cu lipsa bomboanelor din magazin si cu lampa cu gaz care tinea locul becului foarte luminos din odaie.
Regimul politic s-a schimbat, intre timp, prin punctele esentiale, dar au ramas cam aceiasi oameni. O democratie de fatada intr-o tara pseudo-europeana, aceasta mi se pare ca e Romania de acum. Acum, in acest stat pastorit de un un alt "tatuc", azi iei un salariu