Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV: Mircea Cantor: „Pe mine nu m-a format şcoala. Umblam din casă în casă pe la artiştii importanţi din România“

Publicat in Adevarul, miercuri 22 decembrie 2010 ·

Unul dintre cei mai importanţi artişti contemporani ai României a acordat un interviu în exclusivitate pentru „Adevărul de Seară". Mircea Cantor (33 de ani) este unul dintre cei trei artişti români, printre care şi Brâncuşi, care au lucrări expuse la Muzeul de Artă Modernă din Paris. El a fost premiat, recent, şi la Gala „Zece pentru România".

La cei 33 de ani pe care îi are, Mircea Cantor este unul dintre cei mai valoroşi artişti contemporani din lume. S-a născut la Oradea, dar acum lucrează la Cluj şi la Paris. A plecat din ţară în 2000, iar patru ani mai târziu a obţinut premiul Paul Ricard, din partea asociaţiei Ricard, cel mai important premiu acordat tinerilor artişti francezi. Premiul a constat în achiziţionarea uneia dintre operele sale de Muzeul de Artă Modernă din Paris. Astfel, a devenit unul din cei trei artişti români, printre care şi Brâncuşi, care au lucrări în această prestigioasă instituţie.

Lucrările lui Cantor sunt expuse în importante galerii de artă din New York, Tel Aviv şi Berlin, iar o expoziţie semnată de acesta în marile oraşe ale Europei se bucură, întotdeauna, de un succes răsunător. De curând, tânărul artist clujean a fost premiat la Gala „Zece pentru România" cu trofeul pentru „pictură".

Reporter (R): Spune-mi de când ai început să „cochetezi“ cu arta?

Mircea Cantor (M.C.): Am început de foarte mic, atunci când mă jucam cu traforajul. Ulterior am urmat cursurile Licerului de Artă din Oradea, în special cele de pictură, sculptură, ceramică şi grafică. A urmat examenul de de admitere la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, însă am picat, din fericire (zâmbeşte). Aşa am ajuns la Cluj la Academia de Arte, cum se numea atunci.

Imagine din timpul filmărilor peliculei „Tracking Happiness“. FOTO: © Argan Le Hir

R.: Despre perioada petrecută la Cluj...

M.C.: La Cluj am urmat secţia Foto/Vi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Presa franceză, mulţumită de delegarea lui Istvan Kovacs la finala Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
UEFA l-a desemnat pe Istvan Kovacs să arbitreze finala Ligii Campionilor dintre PSG şi Inter de pe Allianz Arena din Munchen, pe 31 mai. Oficialul român a arbitrat deja de mai multe ori Parisul în Liga Campionilor, în special în acest sezon. Iar el

DNA a făcut percheziții la sediul Primăriei Sinaia!

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii DNA au efectuat, luni, 12 mai, percheziții la sediul Primăriei Sinaia, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit acestora, acțiunea procurorilor are legătură cu faptul că primarul Vlad Oprea ar fi încălcat măsura controlului

Cătălin Predoiu: „Există discuţii curente, la nivel tehnic şi ministerial, pentru modificarea PNRR”

Gandul acum 53 minute
Premierul interimar, Marian-Cătălin Predoiu, a condus luni, la Palatul Victoria, reuniunea de lucru a Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare şi Reziliență (PNRR), în contextul în care, în cursul acestei săptămâni

Răspunsul lui George Simion pentru Ilie Bolojan care a anunțat că îl votează pe Nicușor Dan în turul 2

HotNews acum 4 ore
George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a reacționat, luni, la declarațiile făcute de președintele interimar Ilie Bolojan cu privire la opțiunea sa de vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale din 18 mai. „Un președinte de Consili

Cristina Neagu a fost DECORATĂ cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios, în grad de Cavaler:”Sunt mândră, onorată şi recunoscătoare”

Gandul acum o ora
Cristina Neagu a fost decorată de preşedintele interimar Ilie Bolojan cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios, în grad de Cavaler. Ilie Bolojan a afirmat că sportiva este „un fenomen al handbalului românesc și mondial”. „Sărbătorim un fenomen al ha

Crin Antonescu îi răspunde lui CTP: Mi-e profundă silă de ipocrizia tuturor secăturilor reunite în „marea coaliție” pentru „salvare”

HotNews acum 2 ore
Candidatul Coaliției PSD-PNL-UDMR în primul tur al alegerilor prezidențiale îi dă replica gazetarului Cristian Tudor Popescu, după ce acesta a spus despre el că „s-a pus la adăpost” atunci când a susținut că nu poate să aleagă între Nicușor Dan, „un

Ce au discutat Zelenski și papa Leon al XIV-lea în prima lor discuție telefonică

HotNews acum 4 ore
Volodimir Zelenski a purtat, luni, prima conversație cu papa Leon al XIV-lea. Cei doi au vorbit despre propunerea comună a Kievului și principalilor săi parteneri europeni către Rusia în legătură cu un armistițiu de 30 de zile, scrie EFE, citată de

VIDEO. Sportiva Cristina Neagu, decorată de Președintele interimar Ilie Bolojan la Palatul Cotroceni- „Sunteți un exemplu de talent, dăruire și perseverență“

Ziua Constanta acum o ora
Luni, 12 mai 2025, la Palatul Cotroceni, președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a susținut o alocuțiune emoționantă în cadrul ceremoniei de decorare a Cristinei Neagu, cu ocazia retragerii acesteia din activitatea sportivă. În prezența in

Un copil de 3 ani și o femeie au murit într-un cumplit accident în județul Cluj

Ziua Constanta acum 5 ore
Un copil de doar 3 ani și o femeie în vârstă de 33 de ani au murit în localitatea Boian, comuna Ceanu Mare din județul Cluj în urma unui grav accident. Potrivit IPJ Cluj, cei doi au căzut dintr-o căruță și au fost loviți de un autocamion. 'În data d

Eșec al programului Rabla pentru tractoare / Aplicația AFM s-a blocat în primele minute și nu este exclus un atac cibernetic

HotNews acum 7 ore
Administrația Fondului pentru Mediu anunță anularea sesiunii de înscriere în cadrul Programului Rabla la tractoare, care începuse luni la ora 10:00. Aplicația AFM s-a blocat în primele minute, din cauza numărului mare de oameni care doreau să se îns

Vremea

București
acum

13°
lun.

8°/15°
mar.

8°/16°
mie.

11°/19°
joi

10°/23°
Iasi
acum

12°
lun.

4°/15°
mar.

4°/15°
mie.

6°/17°
joi

8°/21°
Constanta
acum

13°
lun.

6°/15°
mar.

9°/15°
mie.

9°/16°
joi

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

3°/13°
mar.

2°/15°
mie.

5°/16°
joi

7°/19°
Timisoara
acum

16°
lun.

4°/17°
mar.

3°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/21°