Peste 2.000 de persoane au manifestat miercuri la Atena faţă de măsurile de austeritate prevăzute în proiectul de buget pe 2011. Proiectul va fi adoptat în această noapte şi prevede economii de peste 14 milioane de euro pentru respectarea condiţiilor stricte impuse de Uniunea Europeană şi FMI în schimbul ajutorului acordat.

Corespondentul RFI şi RRA la Atena, Monica Chihaia
"Nu beneficiilor capitaliste, legea este dreptul muncitorilor", scandau manifestanţii din cadrul Pame (sindicatul comunist), care au defilat în centrul oraşului.
La rândul lor, sindicatele companiilor de transport în comun din Atena - autobuz, troleibuz, metrou, tramvai -, care au respectat o grevă de 24 de ore, au manifestat în faţa Parlamentului cerând abrogarea restructurării întreprinderilor publice.
Este a patra grevă luna aceasta. Acestora li s-au alăturat angajaţi ai administraţiei locale şi mai ales cei de la salubrizare.
Marile sindicate privat (GSEE) şi public (Adedy) şi-au încetat activitatea, miercuri după-amiază, timp de trei ore pentru a protesta faţă de "măsurile nedrepte" şi austeritate.
Bugetul pe 2011 prevede economii de peste 14 milioane de euro pentru respectarea condiţiilor stricte impuse de Uniunea Europeană şi FMI în schimbul ajutorului acordat.
Proiectul stabileşte majorări de taxe şi reduceri salarialeîn special în transporturile publice.
Până acum. Guvernul a redus cu aproape 15% salariile bugetarilor, a majorat vârsta de pensionare, a îngheţat pensiile şi a redus cheltuielile publice.
D