Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De sărbători băncile au program redus ori nu deschid

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 22 decembrie 2010 ·

Băncile vor fi închise sâmbătă şi duminică, 25 şi 26 decembrie, respectiv pe 1 şi 2 ianuarie, iar pe 24 şi 31 decembrie vor avea program de lucru redus.

BRD nu va lucra cu publicul în 25, 26 decembrie şi 1, 2 ianuarie iar în 24 şi 31 decembrie, îşi va încheia programul la ora 15.00. Şi unităţile Raiffeisen Bank vor fi închise în zilele de 25 şi 26 decembrie 2010 şi pe 1 şi 2 ianuarie, iar în zilele de 24 şi 31 decembrie vor funcţiona între orele 9.00 şi 14.00. Banca Comercială Română (BCR) anunţă că unităţile teritoriale retail nu vor avea program cu publicul în zilele de 25 şi 26 decembrie, respectiv 1 şi 2 ianuarie 2011. În 24 şi 31 decembrie, programul va fi între 9.00 şi 13.00.

Volksbank România de asemenea, pe 25, 26 decembrie şi 1, 2 ianuarie va avea zile nelucrătoare, iar pe 24 şi 31 decembrie, va funcţiona între orele 9.00 şi 13.00.

Banca Transilvania nu va lucra cu publicul pe 25 şi 26 decembrie şi nici pe 1 şi 2 ianuarie 2010, iar în zilele de 24 şi 31 decembrie, programul unităţilor va fi de la 9.00 la 14.00.

UniCredit Ţiriac Bank a anunţat că zilele de 25 şi 26 decembrie şi în primele două zile din 2011 sunt nelucrătoare, iar în marile magazine nu se lucrează doar în 25 şi 1 ianuarie.

Unităţile Băncii Comerciale Carpatica (BCC) vor fi deschise în zilele de 24 şi 31 decembrie 2010, între orele 9.00 şi 13.00. Pe 24 decembrie 2010, unităţile BCC nu vor efectua operaţiuni Western Union, pe 25 şi 26 decembrie respectiv 1 şi 2 ianuarie, unităţile băncii sunt închise.

Programul unităţilor ING Bank pentru companii mari şi mijlocii este până la ora 14.00, în zilele de 24 decembrie şi în 31 decembrie, iar al celor pentru persoane fizice este până la ora 12.00, în data de 24 şi 31 decembrie, zilele de 25 decembrie şi 1 ianuarie fiind nelucrătoare, potrivit NewsIn.

Băncile vor fi închise sâmbătă şi duminică, 25 şi 26 dece

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zeci de copii, părinţi şi medici, evacuaţi după un incendiu sesizat la Pediatria 3 din Cluj-Napoca

Mediafax acum 58 minute
Incendiul a afectat camera tehnică, fiind lichidat rapid. „Ca măsură de precauţie, s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor 22 de minori, alături de 21 de părinţi, respectiv 6 cadre medicale. Din fericire, niciuna dintre aceste persoane nu a nec

Bărbat împuşcat cu o armă de de tip air-soft, la Buftea, în timpul unor activităţi electorale / Agresorul, audiat de poliţişti

News.ro acum o ora
Un bărbat de 45 de ani a fost împuşcat cu o armă de de tip air-soft, la Buftea, în timpul unor activităţi electorale. Agresorul, în vârstă de 29 de ani, a fostn căutat de poliţişti, fiind identificat şi dus la audieri. ”La data de 6 iunie a.c., în j

Netanyahu se va adresa Congresului SUA pe 24 iulie

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că va ”prezenta adevărul” despre războiul împotriva Hamas în Gaza atunci când se va adresa Congresului american pe 24 iulie, în timpul unei vizite la Washington, au declarat joi liderii republicani,

Capsula Starliner Boeing a ajuns la Staţia Spaţială Internaţională, în ciuda problemelor

Mediafax acum 26 minute
Nava spaţială botezată „Calypso” s-a întâlnit cu laboratorul orbital la ora 13:34 ET (1734 GMT) deasupra sudului Oceanului Indian, permiţându-le colegilor de echipaj Butch Wilmore şi Suni Williams să intre puţin mai târziu, potrivit France 24. „Sunt

Ciucă spune că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la prezidenţiale

HotNews acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi seară, la Antena 3, că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, scrie Agerpres. Nicolae Ciucă și liderii PNL Foto: Inquam Photos / Saul Pop „După

VIDEO Macron anunţă că Franţa va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage

HotNews acum 9 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate şi de asemenea va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucra

Acţiunile europene au închis la maxime record după ce Banca Centrală Europeană a redus ratele dobânzilor

News.ro acum 3 ore
Principalele acţiuni europene au închis joi la un nivel record, în timp ce traderii au analizat prima reducere a ratei dobânzii de referinţă de către Banca Centrală Europeană (BCE) din septembrie 2019, relatează CNBC. Pe lângă faptul că a atins pent

Pakistanul, Somalia, Grecia, Danemarca şi Panama alese în Consiliul de Securitate al ONU

News.ro acum 7 ore
Pakistanul, Somalia, Grecia, Danemarca şi Panama au fost alese joi, în lipsa unor concurenţi, de Adunarea Generală a ONU să facă parte din Consiliul de Securitate în perioada 2025-2026, relatează AFP. Consiliul de Securitate al ONU este alcătuit din

Jalnica acuzație adusă lui Nicușor Dan, de a fi colaborat cu Securitatea

HotNews acum 34 minute
Cu o săptămână înainte de alegerile pentru București, a fost adusă în competiția electorală tema relației cu Securitatea: „O filieră a PSD a furnizat presei și a început să circule pe TV un document în care se susține că elevul Nicușor Dan a colabor

Naţionala de minifotbal a României s-a calificat în semifinalele Campionatului European

Mediafax acum 9 ore
Tricolorii sunt într-o formă debordantă la turneul final european, unde sunt neînvinşi până în acest moment. Ei au câştigat grupa preliminară şi au ajuns fără înfrângere pînă în sferturile de finală. Jucătorii antrenaţi de Virgil Bejenaru nu au avut

Vremea

București
acum

23°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/33°
dum.

18°/32°
lun.

20°/35°
Iasi
acum

22°
vin.

20°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

16°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

20°
vin.

20°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

16°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/27°
lun.

17°/29°
Timisoara
acum

18°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/28°