Cosmin Daniel Gheorghe s-a accidentat la scăldat şi de atunci este dependent total de mama sa.Tânărul plecase pe malul Ialomiţei, ca să scape de certurile de acasă şi a sfârşit zdrobindu-şi coloana vertebrală de un bolovan ascuns de ape. Fratele mai mic a reuşit să-l scoată pe mal.
Avea 18 ani când s-a întâmplat nenorocirea. Era într-o după-amiază de vară. Cosmin se întorsese de la banchetul de absolvire a Şcolii Profesionale „Constantin Brâncoveanu” din Târgovişte. Acasă, ca de obicei, tatăl provocase scandal. Se îmbătase. Era la ordinea zilei.
Abătut, adolescentul s-a hotărât să plece pe Ialomiţa, să facă o baie şi să încerce să uite de probleme. Nu s-a gândit niciodată că acea decizie practic îi va schimba cursul vieţii şi îl va introduce ireversibil pe un tărâm al suferinţei.
„Eram împreună cu fratele meu mai mic. Se făcuse ora 19:00, când am hotărât să plecăm spre casă. Nu ştiu de ce, dar am hotărât să mai sar o dată în apă, că tot nu mă uscasem. Am simţit că m-am lovit la cap şi că nu mai pot să mă mişc. Noroc cu fratele meu, că m-a scos din apă”, povesteşte Cosmin.
Ce a urmat a agravat şi mai mult situaţia tânărului. A fost urcat de fratele său şi de alţi copii într-o căruţă şi transportat spre casă. Acolo, tatăl, în stilu-i caracteristic, a luat totul în derâdere. „I-a turnat coniac pe faţă, spunându-ne că o să-l învieze el”, îşi aminteşte Maria Savu, mama lui Cosmin.
Medicii i-au dat o şansă la recuperare
S-au pierdut minute preţioase până ce a fost solicitată Ambulanţa. „De la Spitalul Judeţean din Târgovişte, m-au transferat la Floreasca, în Bucureşti. M-au operat după trei săptămâni. În toată această perioadă m-au ţinut băgat într-un dispozitiv special, ca să-mi tragă măduva înapoi pe coloana vertebrală”, povesteşte Cosmin.
De 11 ani, tânărul nu a mai simţit pământul că tălpile picioarelor. În toată această