Poziția tranșantă a Germaniei și Franței amână pe termen nedeterminat integrarea României în Spațiul Schengen. Nu e cea mai bună veste pe care s-o primești în Ajun de Crăciun, dar nu e nici sfârșitul lumii (nu va fi, așa cum ar fi normal, nici măcar sfârșitul unor mandate de miniștri care și-au asumat politic acest obiectiv).

Această amânare îmi amintește însă de integrarea înainte de a fi pregătiți în Uniunea Europeană. O integrare cu hei-rup-ul, care nu a ținut cont de gravele deficiențe pe care le aveam în domeniul administrației publice și al justiției. În loc să fie privit ca un gest de încredere și de bună-voință, România a interpretat această decizie ca pe un semn de slăbiciune. ”Așadar se poate și așa”, și-au zis, și au slăbit presiunea de pe reformarea justiției și a administrației (că această presiune a fost una reală înainte de integrare stă dovadă conflictul din PSD, dintre Iliescu și Năstase, pe tema remanierii fostului ministru al Justiției, Rodica Stănoiu, care a fost pe punctul să ducă la o ruptură definitivă între cei doi).

Am fost intregrați în UE fără a reforma justiția. Structurile rețelei Stănoiu au rămas în bună măsură active, intrând în conflict doar cu o nouă rețea de privilegiați, într-un război a cărui singură miză a fost înlocuirea ”alor lor” cu ”ai noștri”. Lucru care s-a întâmplat, de altfel, și în domeniul administrației.

Și, totuși, UE nu e așa de slabă pe cum și-au imaginat politicienii de Dâmbovița. Are încă instrumente coercitive pe care le poate exercita pentru a sancționa o asemenea tenativă de înșelăciune. Președintele Traian Băsescu afirmă că monitorizarea justiției este doar un pretext, atâta vreme cât cerințele tehnice pentru aderarea la Schengen au fost îndeplinite. Nici măcar în ceasul al 12-lea, pe trecute, Traian Băsescu nu vrea să înțeleagă că nu toată lumea poate fi dusă de nas după cum dorește el. Da,