Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scriitorul Dan Brown este şi scenarist

Publicat in Actualitatea botosaneana, miercuri 22 decembrie 2010 ·

Romancierul american Dan Brown va scrie el însuşi scenariul pentru filmul pe care compania Columbia Pictures îl va realiza pe baza celui mai recent roman al său, “The Lost Symbol”. Columbia Pictures pregăteşte o adaptare cinematografică a celui mai recent roman scris de Dan Brown, care a fost publicat în 2009 şi s-a vândut în peste un milion de copii în prima zi de la lansare. În romanul “The Lost Symbol”, eroul principal, profesorul specialist în simbolistică Robert Langdon, este prins într-o conspiraţie a francmasonilor din Washington. Adaptarea cinematografică din 2006 a romanului “Codul lui Da Vinci” şi versiunea pentru marele ecran, din 2009, a romanului “Îngeri şi Demoni”, ambele scrise de Dan Brown, au generat încasări de peste 1,24 miliarde de dolari pe plan mondial, ambele fiind realizate de studiourile Sony Pictures. De această dată, Dan Brown îşi va asuma, în premieră, rolul de scenarist. Akiva Goldsman a fost scenaristul filmului “Codul lui Da Vinci” şi a fost co-scenaristul filmului “Îngeri şi Demoni”, în colaborare cu David Koepp. Steven Knight, nominalizat la Oscar pentru scenariul filmului “Eastern Promises”, a scris prima versiune de scenariu pentru “The Lost Symbol”. Deşi Ron Howard şi compania Imagine Entertainment vor produce şi acest proiect cinematografic, Ron Howard, cineastul care a regizat primele două filme realizate după romanele lui Dan Brown, nu a anunţat deocamdată dacă va asigura regia şi pentru “The Lost Symbol”. Pentru moment, nici starul primelor două filme, actorul american Tom Hanks, nu a confirmat dacă îşi va relua rolul profesorului Langdon.

Autori: A.B.

Romancierul american Dan Brown va scrie el însuşi scenariul pentru filmul pe care compania Columbia Pictures îl va realiza pe baza celui mai recent roman al său, “The Lost Symbol”. Columbia Pictures pregăteşte o adaptare cinematografică a celui mai recent roman

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

Maurene Comey, procuror în scandalul sexual Epstein și fiica fostului director FBI, CONCEDIATĂ de Departamentul Justiției din SUA.

Gandul acum o ora
Departamentul Justiției din SUA a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey și procuror în dosarele Epstein și Diddy Combs. Decizia a fost luată fără explicații oficiale, alimentând suspiciuni privind posibile motive poli

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum o ora
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Proprietarii Dedeman cumpără reţeaua de magazine de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia / ”Această achiziţie nu înseamnă nicidecum că ne îndepărtăm de România, ci dimpotrivă”

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pavăl Holding, care controlează Dedeman, liderul pieţei de bricolaj din România, anunţă achiziţia reţelei Praktiker Hellas, liderul pieţei de bricolaj din Grecia. Grupul subliniază că extinderea pe p

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 3 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Cutremur puternic și alertă de tsunami în Alaska!

Ziua Constanta acum 50 minute
Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autoritățile activând alerta de tsunami. Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorită

VIDEO Flăcări uriașe au mistuit scena principală a cunoscutului festival de muzică Tomorrowland

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a distrus complet miercuri scena principală a festivalului Tomorrowland, în apropiere de Antwerp în Belgia, în ajunul acestui evenimentul anual care urmează să atragă fani ai muzicii electronice din întreaga lume, au precizat pompierii,

Horoscop pentru joi, 17 iulie 2025. Ziua este favorabilă dialogurilor cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Beneficiezi de multa energie astazi. Ai chef de vorba, te implici in mai multe treburi deodata, iar ceilalti sunt fascinati de viteza cu care abordezi totul. Calmeaza-te, selecteaza-ti prioritatile si ocupa-te doar de treburile tale. Emotivit

Vremea

București
acum

23°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

22°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°