Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UTILITAR! Ghidul serviciilor pentru perioada Crăciunului

Publicat in Adevarul, joi 23 decembrie 2010 ·

Aflaţi programul spitalelor, farmaciilor, supermarketurilor, precum şi orarul de circulaţie al mijloacelor de transport în comun. De Crăciun, patru spitale vor oferi servicii medicale de urgenţă, o singură farmacie este deschisă, nu există niciun cabinet stomatologiv deschis, iar AITT are program special.

Spitale deschise de Crăciun. Ambulanţa lucrează normal

Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Târgovişte va avea program normal de lucru. Solicitările populaţiei vor fi preluate la telefonul de urgenţă 112. “Nu lucrează policlinica, în rest, noi avem acelaşi program. Avem program normal de sâmbătă şi duminică. La noi nu se pune problema de personal mai restrâns. Toată lumea este la serviciu conform programului şi avem medici pe toate secţiile”, a declarat dr. Carmen Marcu, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţe din Târgovişte. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu celelalte spitale din judeţ unde sunt linii de gardă.

-Spitalul Judeţean de Urgenţe din Târgovişte, tel. 0245 613256, 0245 210509;

-Spitalul Orăşenesc Pucioasa, tel. 0245 760510, 0245 760618, 0245 760627;

-Spitalul Orăşenesc Titu, tel. 0245 651129;

- Spitalul Orăşenesc Găeşti, tel. 0245 711 028, 0245 710 297;

- Spitalul Orăşenesc Moreni, tel. 0245 666 036, 0245 668 391;

- Spitalul Orăşenesc Pucioasa, tel. 0245 760 510, 0245 760 627.

Fără urgenţe stomatologice

Dacă vă apucă subit o durere groaznică de măsea trebuie să ştiţi că în Târgovişte, urgenţele stomatologice nu sunt asigurate. Singura soluţie ar fi procurarea din timp a analgezicelor. “Era vorba că reprezentanţii spitalului vor înfiinţa un serviciu stomatologic de urgenţă la fosta “Baie Comunală”, însă proiectul nu a fost pus pe picioare”, a declarat dr. Marin Niţoi, preşedintele stomatologilor dâmboviţeni.

Farmacii cu program de Sărbători

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 39 minute
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 58 minute
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 11 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Donald Trump dă în judecată Wall Street Journal pentru cazul Epstein şi cere 10 miliarde de dolari

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a dat vineri în judecată Wall Street Journal şi proprietarii acestuia, inclusiv pe Rupert Murdoch, şi cere daune de cel puţin 10 miliarde de dolari, din cauza artic

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 9 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 8 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 9 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°