Printre reşedinţele nobiliare extraurbane ale Banatului, palate ce păstrează urmele unor epoci şi istorii, unele strălucitoare – vorbind despre bogăţie şi rafinament, altele triste – vorbind despre neştiinţă şi indiferenţă, cel mai vechi este castelul construit în prima jumătate a secolului al XVIII-lea de către guvernatorul administrativ şi militar al regiunii la acea vreme, contele Claudius Florimund Mercy d’Argenteau. În 1716, cînd trupele prinţului Eugeniu de Savoia, înfrîngîndu-i pe turci, pătrund triumfătoare în Timişoara şi anexează Banatul Imperiului Habsburgic, administraţia teritoriului proaspăt eliberat este încredinţată generalului Florimund Mercy. Sub conducerea acestuia încep demersurile pentru organizarea provinciei: se întocmesc hărţi, se face recensămîntul populaţiei, se încep lucrările de îndiguire a principalelor rîuri şi de secare a terenurilor mlăştinoase, se construiesc drumuri, se ridică fabrici etc. Tot în această perioadă se desfăşoară un proces de colonizare intensă a zonei, cu populaţii de origine majoritar germană, dar şi alte naţionalităţi.

Satul Carani a fost întemeiat în 1717 de contele de Mercy, fiind populat iniţial cu colonişti italieni, printre care şi meşterii care au lucrat la ridicarea viitorului palat, iar mai apoi sosesc colonişti francezi şi germani. În 1723 şi 1725, satul apare pe hărţile întocmite de administraţia habsburgică cu numele de Kayran, iar în 1761 în dreptul localităţii este trecut pe hartă „Karan oder Mercydorf“ („Karan sau satul lui Mercy“). Satul mai este cunoscut şi sub numele de Merţişoara (românizarea toponimului Mercydorf) şi este în prezent în administraţia comunei Sînandrei, judeţul Timiş.

După ce îşi construieşte reşedinţa urbană în Timişoara, Mercy îşi ridică pe moşia sa din Carani, între anii 1733-1734, un „palat de vînătoare“. Unele surse susţin că această reşedinţă ar fi fost ridicat